Ord. dupa

Marti, 19 iunie 2018, de la ora 19.30 a avut loc la VINO "Dinner with...

Localul Bistro Ateneu anunță Voiaj în Delta Dunării - o cină-even...

La data de 1 Noiembrie sarbatorim Ziua Salamului de Sibiu. In conditii...

10 MEDALII PENTRU VINURILE PURCARI: „BEST OF SHOW” ȘI „BEST PRO...

Stabilirea datei potrivite pentru unul dintre cele mai așteptate even...

Situat în centrul Bucureştiului, în zona istorică dintre Parcul Ca...

2 comentarii

Situat in Strada Barbu Vacarescu, nr. 164A in incinta hotelelui Caro, ...

Vineri, 1 noiembrie 2018, Asociatia Producatorilor de Salam de Sibiu (...

14th Lane, restaurant gigant cu autoservire in RegieRestaurantul 1...

1 comentarii

18 Lounge are chiar tot ce ii trebuie, mai putin mancare buna...Cr...

5 comentarii

Clopotul de sticla si vulcanasii cam pe dinafara, in context...18 ...

2 din 4 persoane de vârstă medie din România sunt supraponderale sa...

Îmi aduc aminte de primul pește cu adevărat bun pe care l-am mânca...

Multe bucatarii nationale au cele doua ramuri bine delimitate: o bucat...

1 comentarii

Pentru noul an am conceput o agenda complexă de cursuri și mastercla...

30 de ani de Ana Pan, business-ul 100% românesc pentru care inovația...

Sardin e un restaurant tare interesant, și va ajunge să fie studiu d...

Sub titlul: „Redescoperindu-ne originile”, cei doi Chefs, Razvan M...

Efectul Herastrau: "orice ai pune in farfurie, tot se vor gasi bucures...

5 Elemente este un restaurant chinezesc cu delivery, situat pe str. Em...

Ce să nu conțină pachețelul de mâncare al școlaruluiAșadar,...

Cand vine vorba de carnea de vita japoneza premium, cele mai multe cun...

5 to go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

5 to go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

5 To Go de pe Caderea Bastiliei e foarte mica, la fel ca aproapte toat...

5 To Go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

O cafenea mica, are doar scaune de bar in interior. Cel din poza, din ...

5 To Go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

Au un cafegiu cam artagos si necioplit...

5 to go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

5 to go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

La finalul lunii martie, 5 to go dublează porția de energie oferită...

5 to go deschide o nouă locație, pentru prima dată în parteneriat ...

5 to go devine importator și distribuitor unic Latte Art Factory în ...

5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea ...

Brandul românesc 5 to go intră în top 10 lanțuri de cafenele din E...

5 to go lansează paharul Retro, de 650ml, cu 3 shot-uri de cafea!...

5 to go continuă planurile de dezvoltare și își oferă sprijinul p...

5 to Go a luat naștere din dorința fondatorilor Radu Savopol și Luc...

5 to go și Vola.ro deschid sezonul de iarnă cu călătorii de pove...

5 to go, brandul de cafea 100% românesc, continuă să susțină prod...

5 to go țintește BIG și în 2021! Peste 100 de noi cafenele, extind...

5 to go trece granița! Brandul 100% românesc se extinde în Franța ...

Toate bune la 5ENSI, mai putin inghesuiala5ENSI e unul dintre cele...

Dacă în 2019 a existat o relativă uniformitate în organizarea even...

Pentru ca in ultimii ani produsele organice (bio) au devenit din ce in...

Într-o perioadă în care multe dintre business-uri, în special din ...

Cine sunt o parte dintre chefii care transforma mancar...

Afiseaza
comentarii

Adrian Pascu Tulbure calatorind inapoi in timp cu DaciaOrice roman care pleaca in strainatate trebuie, neaparat, sa vina inapoi cu o masina cat mai mare, cat mai puternica, dovada ca detinatorul „s-a realizat”. Cum simtul meu de ironie e mai mare decat leafa de la Westminster, atunci cand a venit vremea sa ma mandresc in fata targului cu puterea mea de cumparare, am optat pentru o … Dacie, o 1310 berlina din 1984, din prima serie, de culoarea (si de putrezimea) visinelor putrede. Eu fiind ocupat la Londra pentru cateva luni, dupa ce am batut palma cu vanzatorul, bunul meu amic Lucian, un tovaras de incredere in nenumarate peripetii, a adus-o de la Pitesti pana la Iasi, unde locuieste, si unde, in noiembrie, am sosit si eu sa vad ce cumparasem peste telefon.

Atractia era dubla. In primul rand, nostalgica: ca multi altii, am copilarit in asa ceva; mirosul, sunetul si silueta Daciei vechi imi evoca memorii puternice, precum madlena lui Proust; numai ca, de data asta sunt eu la bord, in control, capitanul navei… In al doilea rand, mi se pare modul cel mai potrivit de a descoperi tara, si mai ales locurile sale mai putin cunoscute. Mergi incet, savurand atmosfera si apreciind tot ce e unic, exact cum Delta Dunarii se vede cel mai frumos nu dintr-un speedboat, ci dintr-o barca pescareasca cu vasle. Deci, o alegere ideala pentru un road-trip prin patrie; si road-trip-urile sunt printre lucrurile mele preferate din lume…

Iasul s-a schimbat mult de cand fusesem ultima data, prin 2004: totul spre bine. Ca toate orasele mai mari din Romania, si-a capatat o aura mai occidentala, mai prospera. Recunosc, nu ma intereseaza foarte mult aspectele moderne ale Romaniei, desi inteleg nu numai ca sunt intr-o minoritate, ci si ca numai asa se dezvolta tara. Totusi, pentru mine, punctele de interes sunt cele tranzitionale: vechiul langa noul, anacronismele, locuri despre care abia iti vine sa crezi ca au supravietuit, dar si locuri in care modernul a fost interpretat intr-un mod cu totul si cu totul gresit. Si traseul, desi scurt (Iasi – Piatra Neamt si retur), a fost bogat in acest tip de experienta.

Bineinteles, am inceput cu grande dame-ul din Iasi: vechiul si frumosul hotel Traian, din Piata Unirii. Il tineam minte gri, funest, modernizat exact ca acela din filmul „Grand Budapest Hotel”; dar renovarile recente au fost bine puse la punct, cum e corect pentru un monument in care a avut o mana si Gustave Eiffel.

Restaurantul hotelului traian era gol, ceea ce nu e surprinzator: clientela care ar veni sa manance aici e minuscula. In Iasi, banii sunt la cei tineri, mai ales IT-isti si corporatisti, care nici nu s-ar gandi la restaurantul Traian ca o optiune. E pacat. Interiorul e elegant, bogat ornamentat, cu mese enorme decorate clasic: echivalentul moldovenesc al Casei Capsa. Serviciul ceremonios, foarte comme il faut: din nou, turistii occidentali (de o anumita clasa) l-ar aprecia foarte mult, dar o asemenea clientela e rara. Meniul (foarte lung) e international cu influente romanesti, axat pe preparatele de lux: oricine tine regim, sa se fereasca. Preturile sunt cu mult sub echivalentul din Bucuresti. Am comandat o ciorba radauteana cu piept de rata in sos de smochine, amandoua destul de bune, cu vinul casei, testul acid pentru un restaurant care se respecta. Si Traianul… se respecta! Ii doresc numai bine, insa mi-e tare teama ca stilul e prea de moda veche, prea aristocratic, pentru Iasul anului 2017…

Urmatoarea zi, dupa cateva ore de surubarit la Dacie in fata blocului (inca o experienta nostalgica), am plecat la drum, Lucian pe scaunul pasagerului, punand lumea la cale impreuna. Batrana Dacie a mers struna pana… nu a mai mers struna, si la cativa kilometri dupa Pascani am facut prima pana. Masina bause toata apa, si vasul de expansiune (pentru cei care nu tin minte, e un borcan din sticla, care, in extremis, s-ar putea demonta si folosi pentru muraturi) era gol-gol. Norocul nostru era ca se intamplase chiar langa cabana Codrii Pascanilor, unde am oprit, si unde, intrand prin usa, imediat ne-am gasit undeva prin 1982.

Poate e greu de crezut asa ceva, dar vechile cooperative de consum inca exista, si cabana Codrii Pascanilor intra in aceasta categorie. Cladirea e din anii 60, intr-un stil arhitectonic inconfundabil, cu o estetica space-age care, in anumite cercuri vestice, e apogeul chic-ului. Se poate dormi, cu 80 de lei pe noapte, si are si un restaurant cu o terasa. Banuiesc ca traiesc mai mult din nunti. Nu cred ca mult s-a schimbat acolo de decenii: poate un mobilier nou aici, un termopan acolo… Meniul, de cantina, a fost profund neatins de secolul al XXI-lea. Ar fi fost o experienta amuzanta, dar nu am stat sa mancam. Pentru un student de istorie sociala, totusi, merita vizitat, sau aici sau la un loc similar, pentru o expozitie live despre cum era agrementul in trecut. E istorie vie!

Radiatorul alimentat (cu apa Dorna) si cureaua schimbata, am continuat calatoria, ajungand la Piatra, orasul meu natal, fara alte peripetii majore. Atmosfera la Piatra e mai linistita si provinciala. Nu e chiar anonimul oras lui Macedonski, care „te fura-ncet / Cu ale lui tacute strade”, dar se simte clar ca esti intr-un loc cu mai putin de 100,000 de suflete. Adica, aproape de o suta de ori mai mic ca Londra… Si aici, mult s-a schimbat spre bine, cu centrul istoric pus foarte frumos in valoare, blocuri revopsite, trotuare betonate: un oras cumsecade, civilizat. Ne-am hotarat sa nu mergem de data asta la Noir, pe departe cel mai bun restaurant din oras, un loc care ar face fata foarte usor intr-o capitala occidentala, pentru ca eram tare curios sa vad cum mai merg treburile la Villa Italia, unde, pe vremuri, mergeam aproape in fiecare seara; un restaurant care, intr-o frumoasa zi de vara, a trimis cateva farfurii de prosciutto melone la aeroportul din Bacau, unde abia sosisem impreuna cu familia, lucru care m-a impresionat din cale-afara…

Villa Italia e bine mersi. Website nu are, in centru nu e, nici nu e vreo reclama care ar spune trecatorului ca pe strada Burebista ar fi un restaurant. Nu conteaza foarte mult, pentru ca am impresia ca are clienti obisnuiti de-ai casei, apropriati ai patronului italian, veniti sa se simta bine. Mancarea e clasica, bine facuta, nimic de la supermarket, e „comfort food” care nu isi propune ceva mai mult; meniul, suta-la-suta italian (osso buco, filet de vitel in sos gorgonzola, saltimbocca etc.), e neschimbat de ani de zile; personajul, o doamna care e acolo de la bun inceput, adorabil; vinul un amestec de vinuri bune din Romania si normale din Italia. Distinctia Villei Italia fata de un simplu restaurant de cartier vine din interesul bucatarului in ingrediente de foarte buna calitate, aduse zilnic de la piata. Cu 200 de lei mananca doi, cu vin, zdravan. Poate e greu sa fiu obiectiv despre Villa Italia, insa in parerea mea toata lumea are nevoie de o Villa Italia in viata lor.

Piatra are doua panorame superbe. Prima e de la Cercul Gospodinelor de pe muntele Cozla, un loc cu istorie devenit, din pacate, un restaurant-strigoi; a doua e de pe barul de la etajul 12 al hotelului Ceahlau. Pe vremuri, era un local rau famat, atractia principala fiind fete care dansau pe mese si, mai spre seara, faceau si mai mult… Acum doi-trei ani a fost modernizat; fetele au disparut (sorry, Lucian) si acum e un bar modern, chiar ultra-modern. Se vede ca a venit un designer talentat acolo, piesa de rezistenta fiind un vechi telescop plasat in enorma terasa care, uimitor, a ramas deschisa: termopanele nu au invins, din fericire. Merita mers, mai ales noaptea. Din pacate, interactia umana a mai lasat de dorit; poate nu i-a placut de noi ca am comandat cea mai ieftina sampanie, poate daca veneam cu Porsche era altfel… (va urma)

Adrian Pascu Tulbure calatorind inapoi in timp cu Dacia

O calatorie inapoi in timp. Cu Dacia. (II)

(continuare) Unul din motivele pentru care am vrut sa ajung la Piatra era sa pot sa ii scot pe bunicii mei, mandri pietreni, la plimbare. Si, urmatoarea zi, cum faceau si ei pe vremuri, am indreptat ...

Data actualizarii: 14/01/2018

  • dan :

    excelent text! felicitari, Adrian

  • Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

    The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

    Close