Restaurante si alte localuri inchise dupa ce au fost vizitate sau prezentate pe Restocracy

Ord. dupa

Cel mai bun restaurant din Bucuresti la momentul la care scriu Sunt...

Pizza Leggera, locul in care un italian suparat mi-a aratat cate mai a...

Trattoria Buongiorno Primaverii, dovada ca si ilogicul are logica lui ...

Gallo Nero (Dorobantilor) ar trebui sa fie in alta parte a orasului......

E loc si pentru restaurante banale pe piata, desigur... Trattoria J...

Te simti bine primit si bine hranit la Dami, chiar daca nu esti coreea...

SushiRoom pariaza pe apetitul pentru contraste al oamenilor cu bani ...

Cred ca si acum o mie de ani tot asta mancau turcii Aud periodic, d...

O pozitionare corecta Osteria Bella Toscana s-a deschis in ianuarie...

Taupe Bistro Caffe, un loc din care nu iti ramane mai nimic in minte ...

Unicorn Coffee & more: cafenea child-friendly, cafenea pentru copi...

Una dintre marile curti din spate ale Bucurestiului Blueberry Garde...

YASOU, sau cum arata o taverna a zilelor noastre YASOU e primul res...

Un loc in care turistii isi fac constiinciosi datoria Eu stiu de do...

Cred ca a venit vremea sa ne adaptam noi la MA Bistro, nu invers Ma...

Un restaurant libanez fost celebru Four Seasons de pe Vasile Lascar...

La Piovra pizza & pasta & more, un deja vu La Piovra e ...

Micul bistrou al Herastraului, cu mancare mai buna decat a gigantilor ...

La Taifas: un bistrou adevarat La Taifas e unul dintre cele mai vec...

Caldura mare la Allucinante by Patrizia Am citit de atatea ori Ca...

Mica Italie de pe Calea Calarasilor Am uitat sa intreb daca numele ...

Noodle Bar by Tuk Tuk, street food mai scump ca la restaurantele adeva...

Bistro Ateneu si Head Chef Alexandru Dumitru au confirmat! Am ajun...

Modelul rusesc: pranzul patronului e sfant, inainte de toate! A...

Industrializarea boemei Am fost vara la Clubul Taranului (MTR), de ...

Afiseaza

Iti vine sa vomiti de la mirosul de tigari

Olio este un restaurant in care se fumeaza, strada Clucerului, de unde incepe Nicolae Racota. Primul restaurant deschis acolo a unul de carne, in urma cu cativa ani. Cred ca i-a urmat un altul, tot pentru scurt timp, inainte de Olio, dar nu sunt sigur. Olio pare sa-si fi gasit locul, si da semne ca se si dezvolta sau se extinde.

Olio are o casa fara etaj in frumosul si bogatul cartier bucurestean, unde incep sa se amestece casele vechi cu blocurile mici construite pe vremea comunistilor, cu blocurile mari, tot atunci facute si cu cele noi, din ultimii ani.

Nu-mi mai aduc aminte cum era la steakhouse-ul originar, insa cred ca amenajarea si chiar o buna parte din mobilierul de la Olio sunt de pe vremea aceea, pentru ca e un concept country american, cu lemn, scanduri, piele si imitatii de piele pe care nu s-ar gandi nimeni sa le asocieze cu paste, risotti si ce mai gasesti intr-o trattoria italieneasca. Sunt bine facute, locul e bine intretinut, luminat. In spate au construit ulterior un salon destul de mare, cu pereti de sticla, interesant de uitat prin ele. E un miros de tigari acolo, de iti vine sa vomiti instantaneu cand intri.

Meniul e foarte lung la Olio, cu tot ce exista prin bucataria italiana traditionala. Unele feluri au si cate un nume, nu sunt doar o insiruire de produse si ingrediente in lista, ca la majoritatea celorlalte restaurante cu specific italian popular.

Nu a fost nimic din ce am luat la Olio foarte bun, si unele nici macar bune. Orezul cu ciuperci mai mult decat banal, ravioli ar fi putut fi rezonabile daca nu ar fi turnat pe ele un bulion de cea mai proasta calitate, pe care il cumperi la canistre de cate 20 de kilograme de la supermarket, presupun, si pe care nici nu era nevoie sa ajungi sa-l gusti, i-am simtit mirosul acru cand inca nu pusese chelnerul farfuriile pe masa. Am mai luat niste melanzane alla parmigiana, de nemancat, cu niste vinete de un deget si cu acelasi bulion scarbos in ele si in exces. Cotletele de miel au fost bune, carnea putin tare, insa cu un gust bun, nu stiu pe ce le-au fipt, insa as fi putut crede ca sunt facute pe jar daca nu eram in mijlocul Bucurestiului. Cafeaua obisnuita.

Serviciul a fost lent la Olio, dupa 45 de minute inca nu aceam nimic pe masa, si am plecat la ora 15 de la un pranz care a inceput la 13. Daca ei vor sa aiba doar clienti care nu muncesc in timpul zilei, sa o tina tot asa. Si nu pentru ca era lume in restaurant, ca erau vreo 3 mese ocupate, ci asa…

Intrarea in restaurant a fost de asa natura incat m-a facut sa scot carnetelul sa notez inca de atunci. Unul dintre chelneri, cel fara chef de munca, despre care o sa scriu mai jos, era ceva mai in spate, nu cred ca facea ceva anume. Ne-a aruncat o privire in fuga, apoi si-a vazut de statul lui degeaba. Am mers pana in mijlocul restaurantului si ne-am oprit, asteptand, cu paltoanele pe noi. Dupe ce ne-a mai aruncat o privire, s-a intors si a plecat, probabil ajunseseram prea aproape de zona lui intima… ­čÖü

S-au ocupat de noi doi chelneri tineri, unul cam impertinent si fara chef de munca, celalalt care se straduia sa faca ce trebuie, insa care avea nevoie sa i se spuna pe litere ce trebuie. Dar le facea imediat cand afla. Nu ne-au dus hainele la cuier, desi aveau unul, si nu ne-au intrebat, macar, nici dupa ce le-au vazut pe jos, cazute de pe spatarul pe care le proptiseram.

Sa ne aduca niste farfurii, desi le spuseseram de vreo trei ori inainte ca vom imparti mancarea, evident ca nu au putut sa gandeasca de unii singuri. Dar nici dupa ce le-au adus nu s-au prins ca mai avem nevoie si de tacamuri ca sa o impartim. Oi fi eu prieten bun cu kaspar, dar totui nu mancam amandoi cu furculitele din aceeasi farfurie. Am stat si noi aproape un sfert de ceas sa vedem daca se prind ca trebuie sa ne mai aduca ceva, si asta dupa ce le spuseseram de mai multe ori ca impartim mncarea, si dupa ce le-am spus ca o impartim in farfurii separate. Chelnerul cel muncitor si binevoitor se uita uluit cum stam cu mancarea in fata si nu facem nimic, desi trecuse deja de ora 14 si inca nu mancaseram nimic. Banuia el ca mai trebuie ceva, facea eforturi supraomenesti ca sa isi dea seama ce, se vedea ca gandeste la greu, insa nu a reusit. Pana i-am spus noi.

Preturile sunt cam mari la Olio, pentru o mancare atat de mediocra. O masa in doi, cu o sticla de vin bun, iti scoate vreo 250 de lei de pe card, daca nu si mai mult, si-i da celor doi chelneri si cui o mai fi pe acolo.

Olio e, asadar, un restaurant cu o mancare mediocra, care incalca legea in mod grosolan, si care traieste chiar pe seama celor care merg acolo tocmai pentru ca se incalca legea, presupun. (GB – decembrie 2017)

Olio, restaurant cu bucatarie italiana traditionala pe strada Clucerului

 

Data actualizarii: 30/12/2018

Olio  - Str. Clucerului, nr. 41