S-a deschis de câteva zile un nou restaurant foarte excelent în București, poate chiar unul dintre cele mai excelente, dacă includem și copacii, și ambianța, și istoria casei și ce se mai întâmplă în partea aceea de oraș vechi, cu poezie, cu străduțe niciodată drepte și cu flori în curțile oamenilor. Casa Doctorului Goilav, desenată de marele arhitect Paul Smărăndescu în 1910, în stil Ludovic al XIV-lea. În 1942 a fost cumpărată de Gen. Gheorghe Rozin, un om care a luptat în cele două războaie mondiale, ca apoi să moară ucis de comuniști în Închisoarea Văcărești.
Mulți ani a fost acolo Luna Cafe & Bistro, faimoasă la început și plină ochi cu bucureșteni veniți chiar de departe, atât pentru mâncare, dar și pentru casă, mai ales, fiindcă nu erau multe în case vechi și somptuoase în vremurile acelea. Dar în timp clienții s-au rărit, chiar dacă mâncarea și casa au rămas aceleași. Doar că au apărut multe alte restaurante spectaculoase între timp, și nu au mai putut să țină pasul cu ele.
Casa pare refăcută complet în interior, iar în exterior doar văruită, fără intervenții profunde, dacă mă uit la pozele făcute tot de noi în aprilie. Cei cu restaurantul, cu un nume ciudat, spun că e închiriată, proprietarul locuind în curtea din spate, probabil în fostele case ale servitorilor. Intervenția și amenajarea cred ca sunt făcute de către chiriași, așa că e normal să nu se fi băgat în lucrări exterioare prea ample, care i-ar fi costat nu numai foarte mult, ci pentru care ar fi trebuit să și aștepte vreo 60-80 de ani avizele de construcție, fiind într-o zonă cu regim controlat și restricționat.
Păcat că încă nu au avut timp să amenajeze și terasa, care a fost tot timpul atracția principală a locului. Sper să o facă repede, va ieși ceva minunat, fără îndoială. Ca și interiorul, de altfel, foarte bine realizat și el de arhitectul care e asociat și în afacere, cu un concept clar, unitar, minimalist exact atât cât trebuie și cât permite casa. Ventilația bună, climatizarea centralizată, ascunsă – o raritate, date fiind costurile.
Bucătăria deschisă pe două laturi, perfect integrată în decor, chiar cu rol decorativ. Mesele incredibil de spațiate, îți dispare zâmbetul instantaneu și duci mâna la portofel instinctiv, să vezi dacă ai venit cu destui bani, când faci un mic calcul cum ar putea ei să-și acopere costurile de la atât de puțini clienți, câți încap la mesele acelea.
Mai ales că am rămas uimit să văd (și se vede și în poze) cât personal au. Nu am înțeles defel ce ar putea să facă toți acolo – mai ales că abia au deschis și nu cred că se așteaptă să fie debordați chiar din primele zile. Dar ca să epuizez și subiectul „mese”, sunt incomode din cauza micimii lor. De ce și mici și rare, alt mister pentru mine. Dar ca să revenim la personal, au mers pe modelul celorlalte (câteva) restaurante similare, și foarte bine au făcut. Toți dezinvolți, plăcuți, siguri pe ei, cooperanți, a fost o plăcere să-i avem în jur.
Mâncarea, desigur… E ceea ce mulți încearcă de vreo zece ani în România, de când a fost scos Alex Petricean în public, dar puțini reușesc. Încă puțini, dar vor fi din ce în ce mai mulți, asta e direcția, fără întoarcere. Au un chef tânăr – cred că el e cheful, cel cu tatuaje pe ambele mâini. Mi-a(m) amintit că ne-am întâlnit la Maize prima dată, e și în una dintre pozele din articolele mele, într-un grup cu Alex Petricean. Noua Bucătărie Românească Fină, bineînțeles, originală creativă, obligatoriu pentru un marketing eficient (dar nu numai, ci și pentru accesibilitate și costuri) cu cât mai multe produse și ingrediente locale. Dar mai ales inserții de frânturi de nume de mâncăruri comune, tradiționale – celebrele „reinterpretări” – cu care mergi întotdeauna la sigur în marketingul gastronomic.
Mărimea porțiilor și prețurile sunt cele așteptate și normale pentru o astfel de mâncare, ambianță și servicii – foarte rezonabile, aș spune. O masă în doi, cu o sticlă de vin bun, îți coate cam 8-900 de lei de pe card și îi mută pe al lor. Nu am întrebat, dar sunt sigur că au și meniuri de degustare, unul sau două cu prețuri fixe. De regulă, acestea sunt mai avantajoase ca raport cantitate/ preț, așa că vă recomand să le luați în calcul chiar înainte să ajungeți acolo. Și sunt mai avantajoase pentru toată lumea, de altfel, pentru că și cei de la restaurant își pot gestiona resursele mai bine, fac economie, și cel mai adesea sunt dispuși să împartă frățește această economie cu clientul.
Noua generație de tineri chefs, foarte talentați, dintre care unii desprinși din echipele lui Alex Petricean, dar și ații care și-au croit singuri drumul, de la început, cum ar fi Daniel Palici, Catalin Bejenariu, Alex Dumitru, Radu Ionescu și alții, fac o treabă (foarte) excelentă pentru București, pentru România, pentru noi toți. Sper să vă copieze cât mai mulți. Și să și reușească, desigur… (George Butunoiu – iunie 2025)
