La Raionul de Peste din Piata Dorobantilor am fost si cand s-a deschis, acum vreo doi ani, cred. Am mancat bine, insa am avut doua probleme mari cu ei atunci: am asteptat ingrozitor de mult niste lucruri relativ simple de mancare si a fost foarte inconfortabil din cauza caldurii, m-au trecut toate sudorile si s-a dus toata placerea unui pranz bun, chiar si indelung asteptat, cum a fost.
Acum au rezolvat foarte bine prima problema, insa a doua a ramas la locul ei, ceea ce m-a facut sa stau mult in cumpana daca e cazul sau nu sa pun Raionul de Peste in Lista Restocracy. I-am pus, totusi, pentru ca baietii aceia au facut un lucru foarte bun cu aceasta pescarie, pe de o parte, si pentru ca i-am pus si pe cei de La Pescaria Dorobantilor, pe de alta parte. Dar mai vedem in toamna, cand Lista Restocracy va fi completa, cine ramane si cine nu acolo.
Raionul de Peste este, in primul rand, ceea ce ii spune si numele, o pescarie in Piata Dorobantilor, un stand de peste proaspat la care ti se poate prepara rapid cate ceva din pestii si fructele de mare din galantar, lucruri relativ simple, de regula: gratar, tartar, salata etc., tu stand la tejghea, pe scaune inalte, de bar. Un street food, adica, doar ca nu e chiar in strada. Au fost credibili, a mers bine, conceptul a prins foarte bine, stiind bine ca neconventionalul e la mare moda printre middle class-ul bucurestean, asa cum e si prin alte parti, de altfel.
Fiind cool sa mananci la tejghea si avand multi clienti dornici de o asemenea experienta, au inceput sa faca din ce in ce mai multe feluri de mancare la Raionul de Peste, retete mai complexe, au adus mai multi bucatari, au instalat mai multe echipamente de bucatarie. Apoi au deschis un al doilea banc de lucru, pe partea cealalta a holului de intrare in piata dinspre Calea Dorobantilor, unde s-au instalat. Aici e masa rece, in partea cealalta cea calda, cu gratarele si cuptoarele – restaurant in toata regula, acum.
Au vreo trei mese in interior, restul sunt scaune la cele doua tejghele. Au reusit sa puna si afara, pe trotuar, cateva mese, cu niste copertine deasupra.
Acum au meniu in toata regula la Raionul de Peste, tiparit, cu capitole, cu multe feluri, ca la orice restaurant. Supe, antreuri, salate, feluri principale, sushi, deserturi, vin… Si multi bucatari, am numarat vreo opt cat am stat acolo.
Am luat o pastrama de ton, atat de minuscula incat am crezut ca e un amuse-bouche, la inceput. A venit cu niste legume crude taiate marunt (ardei, in mare parte), care nu cred ca aveau ce cauta langa acel carpaccio. Apoi o caracatita la gratar, tocanita de peste si fructe de mare si legume, sparanghel si broccoli pe plita. Caracatita a fost buna, legumele la fel, desi nu era nimic special cu ele, doar spalate si puse pe plita, insa plantele erau tinere si crocante. Tocanita era un sos subtire, de fapt, cu cateva rosii, de altceva nu imi aduc aminte. Insa atat de iute, incat nu mai simteai nici gustul pestelui si nici alt gust.
A fost buna mancarea de la Raionul de Peste, insa nu am nimerit noi, de data aceasta, felurile acelea atat de speciale pentru care stau bucurestenii la coada pentru un loc la tejghea. Si a trebuit sa le dam 230 de lei pentru aceste trei feluri, plus un pahar cu limonada si o sticla cu apa, fara vin, desert, cafea sau orice altceva.
Ceea ce mi se pare cam mult, mai ales pentru chinul pe care a trebuit sa-l indur pe scaunul de la tejghea. E foarte cald inauntru, de la atatea plite si cuptoare, in primul rand, dar si de la oamenii si bucatarii multi. Si de la primavara calda, nu in ultimul rand. Dar nu atat caldura e greu de suportat la Raionul de Peste, ci lipsa ventilatiei. intr-un aer statut ti se face cald si cand nu e cald, si pleci asudat de acolo.
Serviciul a fost bun, cu un om foarte dezinvolt si natural, fara inhibitii. Parea sa fie mai mult decat un chelner cu leafa fixa, poate era vreun sef de ceva. Si mai erau vreo doi, la fel de degajati.
Clientela e interesanta la Raionul de Peste. Tineri cei mai multi, middle si upper class, corporatisti, cativa straini, chiar. Dar si unii care nu se grabeau, care pareau ca stau la odihna la Raionul de Peste. Vreo doi pareau sa-si fi adus si secretarele cu ei. Or fi auzit ele ca foarte cald la Raionul de Peste, asa ca au pus mana pe foarfeca si au taiat din fustita si au largit decolteul, ca sa se poata ventila mai bine. Si tocuri cat mai inalte, probabil ca si-au adus aminte de lectia de fizica, in care invatam ca la altitudini mai mari scade temperatura…
Pareau indispuse domnisoarele, cred ca ar fi preferat altceva, restaurantele din Herastrau sau de la Radisson, de pilda, nu tejgheaua din Piata Dorobantilor. Insa meseria e meserie si clientul e client!
Unii dintre ei isi rezerva dinainte mese la Raionul de Peste. Din ce in ce mai multi. Si, paradoxal, par sa fie dintre cei care mananca cel mai putin. Stau si se uita, mai iau cate o inghititura, apoi iarasi stau si iarasi se uita. Unul, de pilda, si-a pus Ferrari-ul pe trotuar, fix in dreptul mesei, si se uita la el. Dar nu si l-a pus de-a lungul, pe trotuar, cum face cei mai multi, ci de-a curmezisul. Pana sus, langa masa. Probabil ca omu avea de studiat partea din fata, in mod special. Statea, se uita la masina, mai lua cate o inghititura, apoi iarasi statea si iarasi se uita. Se ridica, din cand in cand, deschidea portbagajul si aranja niste lucruri imaginare acolo, dupa care iarasi se intorcea la masa si se uita la ea. Ca nu cumva sa creada ceilalti meseni ca e a altcuiva masina. A mea, de pilda…
Dar si cei de la Raionul de Peste i-au facut-o lui omu cu Ferrari, suparati ca le tine masa ocupata degeaba. Si-au pus si ei masina pe trotuar in fara restaurantului, dar sus, mai sa se suie pe mese cu ea. Si i-au rugat si pe vecinii de la Paul sa o puna pe a lor, tot asa. Si ca sa fie clar ca aici e un street food, sa simta clientii adevaratul spirit al strazii si mirosul de esapament si de benzina…
Spiritul strazii la Raionul de Peste din Piata Dorobantilor
