Pranzuri si cine rare, de care ne vom aduce aminte multa vreme…

Ord. dupa

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului L'Atelier, al ho...

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului Isoletta, din pr...

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului Argentine, din p...

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului Mesogios, din pr...

O alta cina indoneziana memorabila, la bunul meu prieten si cu alti bu...

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului Bistro Ateneu, d...

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului Le Bistrot Franc...

O masa la tara pregatita de bunul meu prieten Florin Cojocariu, la Gur...

Meniul de degustare Restocracy 2019 al restaurantului Corto Maltese, d...

Winemaker dinner with Andrea GERE O cina memorabila la restaurantul...

O cina memorabila pregatita pentru Ludmila de catre Chef Catalin P...

O alta cina boiereasca memorabila la Locanta Jaristea, regizata si...

O cina memorabila la Bistro Ateneu, la invitatia proprietarilor si...

O cina memorabila pregatita de Chef Avi Steinitz la restaurantul Veran...

O cina la LOFT, pregatita pentru jucatorii de golf din Romanian Golf A...

Wine Ambassadors Dinner, alta cina memorabila pregatita de Chef Samuel...

O cina iordaniana memorabila cu prietenii in toamna tarzie a lui 2018 ...

O cina chiliana memorabila, cu cele mai reprezentative mancaruri chili...

Cina libaneza memorabila cu prietenii, pregatita personal de Mohamed M...

O masa indiana adevarata si memorabila cu prietenii, pregatita de foar...

O cina indiana veritabila si memorabila cu prietenii la familia Thangl...

O cina memorabila la Ginger Sushi Bar & Lounge cu Familia Ishii: D...

O cina memorabila pregatita de cheful francez Samuel Le Torriellec...

O cina indoneziana autentica la Amhar si Indriastuti Azeth, la resedin...

Claude Giraud e unul dintre cei mai cunoscuti Grands Chefs din Fra...

Afiseaza

Am fost la restaurantul Furnica din Sinaia de multe ori cand eram elev, si apoi student, in vremurile cand afara era comunism. Dar cine a mers la Sinaia fara sa fi mancat la Furnica?

Atunci, la Furnica sau in oricare alt restaurant, mancai ciorba si cotlet de porc cu cartofi prajiti. Si, eventual, inca un fel de mancare, poate chiar doua, daca aveai mare noroc. Am crescut cu asta, nici nu am stiut pana in adolescenta tarzie ca intr-un restaurant ai putea sa alegi, de pilda, intre patru sau cinci feluri de mancare, cum am vazut cand am ajuns la Bucuresti, la facultate, la restaurantele din centru.

Am avut in liceu un coleg si prieten bun, pe Iulian, am fost si colegi de banca. Era bogat Iulian, avea neamuri in strainatate. Atunci, oricine avea vreo ruda in strainatate era bogat, era privit cu mare respect si cu mare invidie si era pus automat pe lista cu personalitati. Cei care aveau neamnuri in strainatate primeau pachete. Se stia cu cateva saptamani inainte cam cand urma sa vina pachetul, si toate cunostintele asteptau cu sufletul la gura ca sa vada ce e in el.

Dar Iulian nu primea pachete. El avea tot ce ii trebuia si ce voia si fara sa primeasca pachete. Nu stiu cum facea, dar le avea.

Si, ca tot vorbeam despre neamurile din strainatate care trimit pachete, mi-am adus aminte de o intamplare, tot de atunci, din liceu. O pun si pe aceea aici, ca sa intregesc tabloul pentru cei care au auzit despre vremurile acelea doar de pe Internet.

Intr-o zi ma cheama maistrul de la atelierul liceului, tovarasul Tudose. Cu o figura transfigurata imi spune ca are o veste de o importanta covarsitoare pentru mine. Vestea era ca ma cauta tovarasul capitan Pricop. Dar nu acolo, la liceu, ci pe undeva pe langa Universitate, m-a dus tovarasul Tudose la el.

Tovarasul capitan Pricop era tanar, chipes, foarte politicos, vorbea frumos. Sar cateva scene, fiindca in articolul acesta vorbim despre restaurantul Yoshi din Bucuresti, totusi, nu despre copilaria mea de la malul Dunarii, si spun ca tovarasul capitan Pricop ajunsese deja la concluzia ca eu as putea sa fiu un foarte bun spion, dupa ce mi-a studiat rezultatele la invatatura si ce o mai fi studiat el, si ca era foarte bucuros ca mi-o putea spune direct, fata in fata, barbateste. Urma sa ne intalnim din nou peste trei zile ca sa incepm.

Am fost fericit, desigur! Trei nopti nu am pus geana pe geana, gandindu-ma la noua mea cariera si la destinul ce mi se asternea in fata. Am recitit pasaje din cartile cu spioni pe care le citisem deja, am mers la biblioteca si am luat altele noi.

Peste trei zile m-am intalnit cu tovarasul capitan Pricop ca sa incepem spionajul si sa-mi dea prima misiune. Si mi-a dat-o. Trebuia sa-i spun tot ce face Iulian, cu cine se intalneste, cu cine sta de vorba si, daca se poate, sa trag si cu urechea la ce spune. Am fost dezamagit, apoi m-au apucat nervii. Si m-am dus si i-am povestit lui Iulian. Iulian s-a amuzat, cred ca era deja obisnuit cu asta, sau cine stie…

Nu m-a mai cautat de atunci tovarasul capitan Pricop, si nici tovarasul maistru Tudose nu a mai vorbit cu mine. Asa s-a terminat scurta mea cariera de spion.

Dar sa revin la restaurantul Furnica. Eram intr-o zi la Sinaia, si era si Iulian acolo. Si m-a intrebat Iulian daca nu vreau sa mananc seara cu el, la Furnica. A zis ca o sa vorbeasca el inainte, ca il stie pe directorul Furnicii, sau pe bucatarul de acolo, nu mai tin minte exact pe cine. Deja incepusem sa ma gandesc ca o sa mancam seara un muschi de porc, nu un cotlet, sau poate ca chiar doua, si ca o sa avem niste cartofi prajiti atunci, nu reincalziti. Si poate chiar o supa cu galuste, nu una de legume.

A venit seara mult asteptata si am intrat la Furnica. Dar nu in restaurant, cum ma asteptam eu, ci pe undeva in spate, pe niste scari si culoare intortocheate. Si apoi au inceput sa ne aduca mancarea. Mai vazusem prin niste filme ceva scene asemanatoare, si mai citisem prin romane, dar nu mai vazusem cu ochii mei. Nici nu am stiut pana atunci ca asa ceva exista in realitate, e fapt: farfurii intregi de bunatati, de gustari calde, de gustari reci, de consommeuri, de pesti, de vanat si de cate si mai cate. Si ce deserturi, ce cofeturi dupa aceea, nu mai spun. Se facuse miezul noptii si noi inca nu ajunsesram la ultimul fel…

Asadar, atunci am invatat si eu, pentru prima data in viata, ca si in cel mai nenorocit restaurant poti manca regeste, daca cine trebuie vrea asta. Si de atunci mi s-a reconfirmat de multe ori, insa o cina ca aceea nu am mai avut, si nici nu voi mai avea vreodata, fara indoiala.

Au trecut mai bine de treizeci de ani de la cina noastra de la Furnica. Atunci Iulian era bogat, acum e putred de bogat. Ne mai intalnim din cand in cand prin oras, mai bem cate o cafea, ne mai aducem aminte.

Zilele trecute ma suna din nou Iulian. Bai George, am citit ce ai scris pe Restocracyul tau despre Yoshi, dar eu cred ca nu ai stiut ce sa ceri cand ai fost acolo, sau ca aia au facut misto de tine. Hai ca te iau eu intr-o seara sa vezi cum se mananca la Yoshi.

Si ne-am dus la Yoshi, cel din Piata Floreasca, stiti. A vorbit Iulian inainte, pentru ca il stie pe directorul Yoshiului, sau pe bucatarul de acolo, nu mai tin minte exact pe cine.

A venit seara cu cina si am intrat la Yoshi. Au unit doua mese, la inceput nu intelesesem de ce. Si apoi au inceput sa ne aduca mancarea. Cam ca la Furnica de acum treizeci de ani…

Pozele de pe site sunt de la acea cina cu Iulian, insa numai de la prima parte, pentru ca eu a trebuit sa plec pe la jumatate, cu mare regret in suflet. Iulian a mai ramas vreo doua ceasuri, dar nu a facut poze.

De cand am reinceput sa scriu despre restaurante, mi se atrage din ce in ce mai des atentia ca nu am evaluat bine un local sau altul, ca nu am stiut ce sa cer, ca o fi fost vreo neintelegere la mijloc, si apoi sunt invitat la o masa ca sa mi se demonstreze eroarea. Si da, imi aduc aminte de fiecare data, cu nostalgie, de Iulian si de cina aceea memorabila cu el de pe vremea cand era comunism in oras, cand am invatat eu ca un restaurant nu e intotdeauna ceea ce pare…

Cina pentru evaluatorii de restaurante

Data actualizarii: 07/10/2018

  • Bont.Geames Bont. :

    mai spion ca tine cred ca era(este?) Iulian….