Stadio

Greu sa impaci pe toata lumea…

Stadio e un restaurant mai vechi al Bucurestiului, la parterul Union International Business Center, cladirea aceea de birouri de unde Ion Campineanu se taie cu Academiei si cu Biserica Enei, cu mai multe intrari pe strazi diferite.

Au un salon mai mic si intunecat pe latura dinspre Campineanu, chiar daca are perete de sticla, insa cea mai mare parte e in atriumul Unionului, curtea aceea interioara acoperita sus de tot cu un luminator.

S-au straduit sa-l amenajeze cat de bine au putut, au niste aranjamente si decoruri originale, care se vad si in poze, insa senzatia de mancat intr-un hol mare, rece si impersonal nu a disparut cu totul.

Meniul e interesant si bine facut la Stadio, exact cat trebuie pentru a fi luat in serios, nu e lung, insa au cate ceva din toate, cat sa acopere cat mai multe gusturi.

Am luat un somon crocant, bun la gust, in general, desi nimic special cu el, mai putin cartofii, care nu au fost buni. Caracatita a fost ceva mai buna, sparanghelul de langa ea foarte bun, iar primele paste atat de sarate incat a trebuit sa le dam inapoi. Ne-au adus altele, de alt fel, cred, insa nu au fost cine stie ce nici acelea.

Au multi chelneri la Stadio, totusi serviciul a fost foarte lent, presupun ca de la bucatarie. O chelnerita a uitat de vreo doua ori ce a vorbit cu noi, inclusiv caracatita, insa era atat de dulce ca ne treceau nervii de fiecare data.

Preturile sunt destul de mari la Stadio. Pe trei feluri relativ comune, doua ape si doua cafele, chelnerita dulce ne-a luat 217 lei zambind suav. Plus ce am mai lasat si noi pe acolo, eu si Cristi, barbati sensibili fiind…

Era plin la Stadio cand am ajuns noi, la pranz, pe la 13, corporatisti de la etajele de deasupra, presupun, si cred ca luau vreun meniu al zile, mai ieftin, ca altfel nu ar mai avea ce bani sa duca acasa la sfarsitul lunii. Insa pe la 13:40 ramaseseram aproape singuri la Stadio, cu chelnerita dulce si cu ceilalti de acolo…

Stadio ar vrea sa se pozitionez mai sus decat o cantina pentru corporatistii din Union International Business Center, presupun, insa e dificil pentru ei sa-i si hraneasca pe acestia repede si ieftin, si sa mai faca si mancare buna pentru altii. Nu stiu care ar fi solutia, poate ca le iese mai bine pe partea cu cantina, fiindca pe partea cealalta, a clientilor „normali”, nu s-au descurcat foarte bine. Cel putin in ziua in care am ajuns noi acolo… (GB – octombrie 2017)

Strada Ion Campineanu