Gusturile chimice din restaurante

Am fost subiectul unui experiment interesant și foarte relevant. Probabil că am mai fost și în trecut, chiar de mai multe ori, doar că acum am și analizat rezultatele și reacțiile cu experimentatorul.

Împreună cu un prieten mult mai umblat prin lume decât mine, am fost invitați la o degustare de patronul unuia dintre cele mai cunoscute și mai apreciate restaurante cu bucătărie fină din București.

Un antreu sumar, apoi am mâncat un pește cu unul dintre cele mai bune sosuri pe care eu și prin lume mult umblatul meu prieten le-am gustat vreodată. După care patronul a venit cu un bidonaș de vreo trei litri, să ne arate de unde venea sosul. Am citit eticheta foarte detaliată și mărunt scrisă: în afară de apă, erau exclusiv substanțe chimice, vreo opt sau zece, de care nu auzisem niciodată.

Da, patronul se întorsese de curând de la un târg de chimie alimentară din Elveția cu diverse astfel de bidonașe, și s-a gândit să le testeze pe niște subiecți relativ pretențioși, cum eram noi.

Și da, știința a ajuns deja la nivelul acesta. Era de așteptat, de altfel, fiindcă gustul se bazează exclusiv pe procese și reacții kimice, nu e nimic inefabil la mijloc, așa cum mulți cred când e vorba despre mâncare bună, sau le place să creadă. Și, cu tehnologia pe care o avem acum, nu a fost chiar atât de greu oamenilor de știință să le descifreze și să le reproducă. Mai ales dacă sunt elvețieni sau nemți, care, se știe, sunt cei mai buni chimiști din lume.

Deja de mulÈ›i ani gusturile chimice le-au depășit pe cele din restaurantele obiÈ™nuite, de volum. Acum le-au ajuns din urmă È™i pe cele din restaurantele cele mai sofisticate È™i mai scumpe din lume, cu chefs faimoÈ™i È™i cu steluÈ›e Michelin. Ar putea să le depășească È™i pe acestea, dacă ar vrea, È™i chiar să creeze dependență, după principiul drogurilor. Probabil că nu o vor face, dar cine È™tie… (George Butunoiu – iulie 2024)