„George, să nu crezi că în Tokyo găseÈ™ti la orice colÈ› de stradă sushi-ul acesta pe care îl mâncăm noi acum la BucureÈ™ti. ÃŽn Japonia trebuie să mergi la marile restaurante ca să mănânci aÈ™a ceva. Și să ai bani mulÈ›i la tine.” Asta mi-a spus Ambasadorul Japoniei în România. I-am cunoscut pe toÈ›i ambasadorii Japoniei È™i pe bucătarii lor personali, am fost cu toÈ›i la restaurantele bucureÈ™tene È™i am vorbit despre sushi È™i despre mâncare. Și toÈ›i au zis acelaÈ™i lucru.
Da, nu găsești sushi mai bun decât cel de la București în nicio altă capitală din Europa. Și sushi cel mai bun din București e la fel ca sushi cel mai bun de la Tokyo și de la Osaka. Și da, sunt români în juriile celor mai prestigioase concursuri de sushi la nivel mondial, și români care câștigă sistematic locuri pe podium la aceste concursuri. Cu rețetele lor de aici, de la București.
Japonezilor le place sushi-ul europenizat de la BucureÈ™ti, chiar mai mult decât cel „clasic” al lor, minimalist. Au gustat aici, pentru prima dată, sushi cu orezul fiert în vin, sushi cu foie gras, cu coniac, cu linte. Și le-a plăcut. Și în ziua următoare au revenit È™i cu bucătarii lor personali, ca să ia notiÈ›e È™i să înveÈ›e de la Iulian Constantin È™i de la Cătălin Petrescu.
Cred că sushi a început să se răspândească în București acum vreo 20 de ani, când Iulian Constantin a făcut primul Zen pe la Unirii, parcă, într-o cameră de câțiva metri pătrați. Și apoi a cucerit Bucureștiul și s-a îmbogățit. Iulian a fost primul care a început să inoveze, să vină cu rețete de sushi total neobișnuite, inventate de el, la care japonezii nu s-au gândit vreodată până atunci. Și a câștigat.
Apoi numărul de mari restaurante, cu sushi creativ, s-a mărit în București. Vova cu Yoshi, Cătălin Petrescu, un mare, mare chef, la Argentine. Și după ei s-au luat și chefs străini, veniți la București cu rețete clasice de sushi, mai întâi, dar apoi lăsându-și creativitatea liberă, văzând nu numai că li se permite – spre surpriza lor – ci că sunt chiar încurajați să facă asta: japonezul la Sushi Room, sau Phursang Lama la Ginger.
Pandemia a închis Ginger È™i Sushi Room. Cătălin Petrescu a plecat de la Argentine, dar cred că reÈ›etele lui creative au rămas. Nu È™tiu cum mai sunt fără el, dar presupun că încă bune, pentru că e creator de È™coală Cătălin. Zen a rămas liderul de necontestat al sushi-ului din BucureÈ™ti. Dar dacă vrei astfel de sushi cand mergi la ei, trebuie să ceri „role speciale”, È™i nu sushi clasic, ca în Japonia. MulÈ›i nu È™tiu această „È™mecherie” È™i pierd ocazia. Și cred că È™i la Yoshi e la fel, face Vova ceva spectaculos doar când È™i pentru cine vrea el.
Mie îmi place sushi „europenizat”, cu reÈ›ete creative, numai din acesta caut la restaurant. Pe cel clasic, ca în Japonia, îl consider doar o mâncare de potolit foamea. Bun la gust, într-adevăr, dar nu o delicatesă, ceva special, pentru care să te sui în maÈ™ină È™i să mergi până în celălalt capăt al BucureÈ™tiului.
Nu știu să mai fie alte restaurante cu sushi creativ la București. Nadasan își fac multă reclamă, dar tot sushi clasic am mâncat la ei. Kanpai, Japanos, Sushi Terra la fel sushi ca în Japonia, mai degrabă, cu rețete clasice, bătrânești. Altele nu-mi vin acum în minte. Vă rog să le numiți și să le descrieți, dacă le știți.
