Restocracy

Am făcut un restaurant nou Cannoleria pe site, pentru că așa e procedura, ca atunci când un restaurant se mută la altă adresă, să fie declarat închis cel de dinainte și să facem unul nou, chiar dacă numele a rămas, conceptul și toate celelalte la fel.

Dar la noua Cannoleria, încă și mai mult, noua casă e aproape identică cu cea de dinainte! Așa că ambianța descrisă în articolul precedent e și ea aproape intactă! S-au mutat din Beller în apropiere de Piața Floreasca. Adică la mai puțin de un kilometru față de unde erau.

Acum sunt lângă magazinul Nasul Roșu. Tot pe o străduță cu case vechi, chiar dacă mai puțin elegante decât cele din Dorobanți. Înainte aveau o singură săliță în interior, acum au două, dar la fel de mici. Terasa e puțin mai mare, dar nici ea cu mult, ci cu vreo două, trei mese în plus. Au adus tot mobilierul din Gavriil Musicescu, așa că locul arată la fel.

Sigur, și mâncarea și tot restul sunt aceleași, și chiar Andrea Di Russo nu avea nimic de schimbat, de vreme ce marele său succes acestei configurații și-l datorează. Așadar, vedeți ce am scris acum vreo trei luni, pentru că nu e nimic de zis altfel… (George Butunoiu – august 2021)

Ca din filmele italienești de altădată

Pe Andrea Di Russo l-am cunoscut ca chef la La Pescaderia, unde mi-a plăcut de el și de ce ne-a pus pe masă. Apoi am citit pe Internet că și-a deschis un mic bistrou italienesc în zona Dorobanților. Între Beller și Calea Dorobanților, mai precis spus, aproape de Parcul Floreasca.

M-am dus să văd, îmi plac și îmi inspiră întotdeauna încredere și simpatie cei care își deschid micile lor restaurante, cafenele sau diverse alte localuri împreună cu familia, în care ei și gătesc, te primesc și fac de toate.

Am găsit o casă frumoasă, cum sunt toate în bogatul, frumosul și curatul cartier bucureștean. Cu o curte mică, grădiniță cu flori, copaci, magnolie… Ei au două camere mici la parter, în care intră omul, bucătăria și ce o mai fi acolo sunt în spate. Chiar la intrare au un galantar cu cannoli și alte câteva lucruri pregătite de Andrea Di Russo, niște rafturi cu conserve și produse italienești de băcănie, ceva decoruri simple și flori roșii pe o masă. În curticică au câteva mese mici acoperite cu fețe de masă cu pătrățele roșii, dar și cu o oribilă folie de plastic, al cărei sens nu l-am putut pătrunde, oricât de mult m-am străduit și oricât de inteligent sunt eu.

Pe perete scrie Cannoleria, ceea ce îți indică o primă poziționare: o patiserie, cofetărie cu desertul lor național ca protagonist. Dar au și câteva alte mâncăruri de bază de-ale lor: pinsa romana, pe care ți-o recomandă insistent, o pizza nerotundă și cu câteva mici diferențe la pregătirea aluatului față de o pizza „obișnuită”. Lasagna, paste, vinete.

Eu am luat pinsa romana, pentru că îmi era foame. A fost chiar foarte bună, cu un blat mai moale și mai pufos decât la alte pizza, și cu multă umplutură, din care Chef Andrea Di Russo a pus cu salsiccia pe o jumătate din pinsa și diferit pe cealaltă, tocmai ca să aflu mai multe gusturi.

Făptura diafană

Serviciul a fost și el foarte neobișnuit și distinctiv la Cannoleria, și încă de la telefon, când am făcut rezervarea, am intuit asta. M-a întâmpinat o făptură adorabilă, care s-a și prezentat nu cu numele, ci cu „soția”. Am crezut la început că Andrea Di Russo a luat femeia lui Radu Ionescu, pentru că era la fel de subțire, diafană, cu un zâmbet natural, pe care îl știai că e acolo, chiar și după mască, la fel ca la Cezara de la Kaiamo. Nu a vrut să-i fac poză, chiar cu mască, numai ea știe de ce. Doar așa, ca să spună nu, și probabil că gânditul la un motiv urmează după aceea, cum se întâmplă adesea la partea aceasta femeiască…

Mica terasă era plină, cu toate mesele ocupate, și era de așteptat ca să trebuiască să faci rezervare, pentru că sunt doar câteva. Tineri, cei mai mulți, liniștiți, cu figuri de copii buni, cu educație, viitori intelectuali, hipsteri, corporatiști, cetățeni ai lumii. Prețurile normale, pinsa e 40 de lei, cappuccino 10.

Cannoleria lui Andrea Di Russo e boema perfectă a lucrurilor mici și simple, autentică, naturală. E în natura acelor oameni să fie plăcuți și primitori, să atragă alți oameni ca ei și să țină mitocanii la distanță. E o mică pizzeria cu pinsa romana. Pinseria, mai precis spus, cu băcănie, patiserie, cofetărie, toate într-o grădină minusculă din Beller. I se va duce vestea în oraș, fără îndoială… (GB – aprilie 2021)