La Armeneasca, primul restaurant de picnic din Bucuresti

Restaurant nou, nu auzisem de el. Am trecut pe Armeneasca si l-am vazut, scris cu litere mari, rosii, sa se vada de departe: La Armeneasca (Moise House). Ma apropii, vad ca e un restaurant etnic evreiesc kosher, cu multe inscriprii in ebraica. In jur, aproape toti vorbeau in ebraica, unii cu insemnele cele distinctive ale apartenentei etno-confesionale, cu barbi, chipiuta (kippah), batic si fuste la femei, si ce mai au la indemana ca sa se recunoasca intre ei.

Au deschis la inceputul anului. Au luat o casa unde Carol I se taie cu Armeneasca, chiar in fata fostului hotel Modern, acum sediul Bursei. A fost un restaurant arabesc acolo o bucata de vreme. Peste intersectie se vede vechea Biserica Armeneasca.

Intru, asadar. Lume multa pe terasa, cei mai multi in grupuri. Un chelner tinerel imi arunca o privire cu coada ochiului, apoi isi vede de ale lui. Am ramas in picioare langa el o buna bucata de vreme, ostentativ. Dupa ce am obosit de atata ostentativitate, m-am dus inauntru, cu gandul ca poate am mai mult succes. Ambianta sumbra, intunecoasa, amenajare sumara, provinciala, miros apasator, asa ca am iesit repede.

M-am asezat pe scara, cu spatele rezemat de perete. Incepuse sa devina evident ca nu ma va intreba nimeni ceva din proprie initiativa, asa ca am abodrat eu pe unul dintre cei cativa chelneri si i-am cerut un meniu.

Doriti sa stati aici, pe scara? Pai ce sa fac, daca nu mai e nicio masa libera? Da, intr-adevar… O sa va aduc mancarea aici! Erau, totusi, scaune libere, si chiar o masa nefolosita de la un grup care unise vreo patru, insa se rarisera intre timp si s-au strans la doua mese. Insa au crezut ca-mi place mai mult sa stau pe jos, se vede treaba.

Chelnerul m-a avertizat ca va dura mult pana imi aduce mancarea, fiindca au un singur bucatar. Si cata dreptate a avut…

Clientii lenesi refuza sa-si curate singuri mesele

Am avut timp pe indelete sa-i studiez pe toti cei din jur, pe chelneri, toata constructia lor. Si meniul, desigur. La Armeneasca – Moise House e un restaurant etnic, dupa cum am spus, cu mancare kosher in integralitatea lui. Stiam, in mare, ce inseamna asta, si ca le limiteaza foarte mult marja de manevra. Mancaruri simple, la care importanta e provenienta produselor si a ingredientelor, si mai putin retetele, modul de pregatire si de prezentare. Si de servire, am dedus eu acum… In jur, cei mai multi aveau cate ceva la gratar si cartofi prajiti. Eu am luat o supa de legume, humus, pasta de susan si falafel.

Ce a urmat a fost la fel de interesant. Clientii cereau cate una, alta. Asa sunt clientii, cer mereu cate ceva. Cand se lamureau ca nu vor primi, se duceau si-si luau singuri, dupa ce reperau cam pe unde se tin tacamurile, servetelele, sosurile si altele La Armeneasca. Am fost surprins, insa, sa vad ca refuzau sa-si curate singuri mesele. Cat am stat acolo, aproape doua ceasuri, s-au eliberat mai multe mese, ca apoi sa se aseze alti clienti. Niciuna dintre ele nu a fost curatata, nici inainte, si nici dupa ce s-au asezat noii clienti la ele.

Picnicul kosher de la Moise House

Dupa o ora a venit supa mea. A fost putin incurcat chelnerul, nu stia daca sa o puna pe pamant sau sa mi-o dea direct in mana. I-am zis sa o lase jos, ma pregateam sa-i fac o poza. Chelnerului tinerel i s-a parut chiar cool faza, mi-a zambit prieteneste si complice.

A fost excelenta supa, una dintre cele mai bune supe de legume pe care le-am mancat vreodata. Nu stiu de ce, poate de la prea multa foame, prea multa asteptare si prea mare durere de spinare. Daca i-as fi intrebat, presupun ca mi-ar fi spus ca e kosher, de aceea, insa eu inca nu vad legatura.

Se facusera multe mese libere intre timp. La un moment dat, un chelner m-a intrebat daca nu vreau sa ma mut la o masa. I-am zis ca da, imi intepenisera deja toate madularele de la statul si de la mancatul chircit. I-am aratat o masa, i-am zis ca ma mut la aceea. Foarte bine, zice omul! Dar nu a curatat-o.

Sindromul Stockholm si cercetare sociologica La Armeneasca (Moise House)

Dupa alta jumatate de ceas, au venit si humusul, psta de susan si falafelul. Avea dexteritate chelnerul. A cartografiat instantaneu locul si a reusit sa le aseze perfect printre farfuriile murdare si resturile de la cei de dinainte. M-am dus sa-mi iau tacamuri si servetele, stiam deja unde e fiecare lucru La Armeneasca… 🙂

In timpul acesta terasa Moise House s-a umplut iarasi. Am mancat tot humusul si ce mai adusesera. Foarte bune si acestea, mai ales pasta de susan. Mai ramasese o jumatate de sticla de apa de la clientii de dinainte. Am baut-o pe aceea, nu mai aveam putere sa ma ridic sa merg pana la bar.

Eram ostenit si intepenit, ceasul trecuse deja de zece, voiam sa ma duc sa ma culc. I-am cerut nota chelnerului tinerel. Nu a venit. Dupa jumatate de ceas am luat un meniu si mi-am calculat-o singur. La apa am adaugat doar jumatate de sticla, nu una intreaga. Am mai adaugat si o marja de siguranta de vreo 30%, pentru cine stie ce costuri ascunse or avea: vreo taxa aditionala de kosher, de mancat pe scara, cine stie.

I-am lasat banii pe masa si am plecat. Incepuse deja furtuna, m-a apucat ingrijorarea ca nu cumva sa fi luat vantul banii si sa creada ca am plecat fara sa platesc. M-am intors, am pus o sticla pe ei, apoi am rugat un mesean de alaturi sa-i atraga chelnerului atentia ca sunt acolo. Nu a inteles ce-i spun, nu vorbeam aceeasi limba. I-am zis in englezeste. A zis ca OK, i-a luat si i-a pus pe masa lui.

Am plecat din nou. Incepuse sa ploua si eu eram pe scuter. Pe drum incercam sa-mi dau seama daca eram suparat. Fusesem la inceput, insa acum nu mai eram. Ba, mi se parea chiar amuzant, eram binedispus. Era, probabil, reversul acela care ti se intampla adesea cand e ceva atat de neobisnuit, de neasteptat, de halucinant, incat incepi sa percepi lucrurile si situatia ca opusele lor. Sindromul Stockholm functioneaza dupa acelasi mecanism.

Merita o vizita

La Armeneasca – Moise House e un restaurant nu ca altele, din multe puncte de vedere. E unul dintre cele doua restaurante kosher din Bucuresti, alaturi de Chabad House din Piata Roamana, despre care am scris deja. Am auzit ca mai sunt cateva astfel de locuri, dar acelea par sa fie cantine exclusive pentru comunitatea lor si mici magazine cu produse kosher. Aceste doua restaurante mari sunt deschise publicului larg, isi fac reclama si pe Internet. Si pe cel din Carol I au scris si mare pe restaurant numele cu rosu, sa se vada de departe. Chabad House din Piata Roamana e mai discret, nu stii ca e un restaurant decat daca te apropii si intrebi.

Oricum, merita o prima vizita, macar, La Armeneasca (Moise House), daca vreti sa va veseliti si sa faceti si o mica cercetare sociologica in lungul timp de asteptare ca mancarii. Care mancare e chiar buna, dupa cum am spus…