Pariul pe neconventional castigat de domnul Bodo

La Kostas a fost deschis acum cinci ani intr-o magazie de langa Foisorul de Foc, o vulcanizare, un atelier sau ceva de felul acela, cu o curte alaturi. Era un fel de street food sau un mic loc de adunare pentru prieteni, nu cred ca s-au gandit de la inceput ca vor face o adevarata afacere cu asta. Au pus cateva banci de lemn, direct pe pietris, si gata terasa La Kostas.

Am inteles ca a fost pariul unui membru al formatiei de muzica pop Proconsul, Bodo (cred ca e un pseudonim sau o porecla), fiindca ori de cate ori se vorbeste despre La Kostas, apare si Bodo in propozitie. In stirile care anuntau deschiderea La Kostasului scria ca investitia a fost de 5,000 de Euro.

Insa conceptul a prins bine, bucurestenii sunt foarte amatori de neconventional, oricare ar fi el, asa ca li s-a parut cool sa manance ca la tara. Au inceput sa vina unii chiar de departe pentru o mancare banala La Kostas, si ajunsesera spuna ca vai ce buna e, stiti foarte bine cum e cu autosugestia.

Am fost de cateva ori La Kostas, chiar la inceput. Nu a fost rea mancarea, insa erau cateva lucruri pe care le puteai manca oriunde altundeva in Bucuresti, ba chiar si acasa cu putin efort. Peste un an sau doi au facut progrese vizibile, au luat gatitul mult mai in serios, au mai citit niste retete, au gasit si niste furnizori mai buni, poate, asa ca La Kostas a devenit intre timp un adevarat restaurant de peste si fructe de mare, chiar daca mic si fara emfaza restaurantelor din nord.

Am revenit La Kostas si am gasit o casa in toata regula. Inainte era doar o terasa neamenajata. Presupun ca ce am gasit acum acolo e fosta terasa pe care au acoperit-o compact, au facut un un fel de baraca sub forma de salon, dar au lasat in spate o bucatica descoperita, ca terasa interioara. Daca nu e asa, inseamna ca au luat o alta casa de alaturi, dar cred, totusi, ca e fosta lor terasa.

Amenajarea interioara e simpla, facuta cu cele mai ieftine materiale si accesorii, e mult lemn, totul in alb-murdar, ca sa sugereze si asta autenticitatea, probabil. Peretele dinspre starada e din sticla. Scaunele din lemn brut sunt incomode. De fapt, acesta pare sa si fie conceptul, sa arate ca o adevarata taverna, in care important e ce mananci, nu cum sunt peretii.

Spre diferenta de ambianta, meniul de La Kostas e meniu de restaurant in toata regula, cu destul de multe feluri. E bucatarie greceasca traditionala, insa are si note de originalitate, am gasit si cateva feluri pe care mai rar le-am vazut la celelalte restaurante grecesti din Bucuresti. Cele mai multe sunt cu peste si fructe de mare, insa au si cateva, foarte putine, cu alte carnuri.

Mancarea a fost serioasa si chiar buna de data aceasta, fata de sum mi-o aduc aminte de acum cativa ani. Am luat o supa crema de somon afumat cu cartofi si un ghimbir pe care eu nu l-am simtit, destul de buna, desi as fi preferat-o cu somon neafumat si mai putin groasa; Calamarul umplut cu branza Feta a fost bun si el, chiar si sosul; Crevetii cu sos de unt aveau cozile intregi, ceea ce nu m-a facut catusi de putin sa exclam, vai, cat de autentic e, ci dimpotriva, sa ma enervez.

O regula elementara din bucatarie spune sa nu lasi crustele la creveti cand sunt in sos sau in mancare. Poti sa le lasi atunci cand sunt doar ei in farfurie si vezi exact ce trebuie sa curati, nu exista riscul sa iti ramana solzi prin sos, orez sau ce mai ai in farfurie. Replica prompta a bucatarilor care fac asta este ca, vai, dar in Grecia, in Portugalia si pe unde mai mananci asa ceva la fel ti-i dau, deci acesta este „originalul”. Da, e adevarat, ti-i dau asa la micile taverne si bistrouri din port, sau la street-food, unde mancarea se face la repezeala, din produse atunci aduse, direct din marea din spate (ca de aceea sunt bune), nu stau ei sa se incurce cu scoaterea solzilor. Insa, cu cat mergi mai mult spre centrul orasului, cu atat mai mult sunt decorticati si crevetii. Or, La Kostas nu e pe malul marii, langa cherhana, si nici preturile nu sunt ca acolo.

Dar sa revenim la crevetii lui Kostas. Au fost buni, nimic de zis. Sosul foarte bun si el, dar l-as fi facut cu mai putin unt si cu mai multa lamaie, mi s-a parut prea vascos, puteai sa-l ungi pe paine. Sunt sigur, insa, ca sunt destui carora le place sa manance unt cu furculita, asa ca nu e foarte relevanta observatia. Am luat si legume la tigaie, bine facute.

Preturile sunt rezonabile, in general, dar sunt greu de calculat dinainte, pentru ca de cele mai multe ori platesti respectivele vietati intregi (asa cum e si normal de altfel), cantarite necuratate, asa ca in farfurie ajunge invariabil mult mai putin decat te astepti. O masa completa in doi La Kostas, cu o sticla de vin bun, iti scoate fara sa observi 300 de lei din cont, sau chiar mai mult, si ii muta pe cardul domnului Bodo.

Una peste alta, La Kostas e un restaurant in toata regula de peste si fructe de mare, in care se mananca bine. Sunt printre primii care au mers contra curentului si s-au ocupat exclusiv de mancare si nu de decoruri, cu o amenajare lasata (probabil intentionat si ostentativ) minimala. Ideea de neconventional (la Bucuresti, pentru ca in alte parti aceasta e normalitatea) a prins, si au facut si altii la fel, e o tendinta care va continua sa se dezvolte, fara indoiala. Nu stiu daca a fost vorba despre viziune la cei care au facut La Kostas, de intamplare sau de noroc, insa le-a iesit bine. (GB – iulie 2017)