Serviciile in restaurante, cafenele si alte localuri – articole Restocracy

Ord. dupa

Au deschis un restaurant in padurea Baneasa, chiar vizavi de intra...

1 comentarii

Aizkora Gastrobar, sau esenta ospitalitatii Cei doi copii din poza ...

Am citit de atatea ori Caldura Mare a lui Caragiale, filmul cu Rad...

Pizza Leggera, locul in care un italian suparat mi-a aratat cate mai a...

3 comentarii

In tarile occidentale mari se folosesc in mod curent “domnule”...

Mi-a scris cineva ca a gasit unele dintre cele mai bune mancaruri ital...

4 comentarii

Ublo Caffe, un bistrou in care ar fi bine sa stiti dinainte cine va se...

11 comentarii

... nu le dati toate procedurile in scris chiar in prima zi de la ...

1 comentarii

Asadar, ce-i nemultumeste pe clienti in restaurante? Eu am spus...

2 comentarii

In cat timp se formeaza un chelner bun? In vreo 8 ore. Cam atat...

2 comentarii

Restocracy, Expressoft si George Butunoiu au lansat un proiect de ...

Atelierul de Tarte e un bistrou pe aglomeratul si ciopartitul bulevard...

7 comentarii

Am revenit a nu stiu cata oara in casa aceea din Ion Neculce, si de fi...

6 comentarii

Faza ieri: ma opresc la o cafenea pe Calea Victoriei, Okfea, chiar...

12 comentarii

Am ajuns inapoi la Aubergine dupa aproape un an de la ultima vizita, i...

Petite, minusculul bistrou care s-a deschis in noiembrie 2017 in Piata...

De ce in cele mai multe restaurante nu sunt respectate reguli elementa...

3 comentarii

Scena in restaurant: barbat intre doua varste, pe la 40+, nu parea nic...

Nu ma duc la restaurant fara sa fac o rezervare, drumurile in Bucurest...

2 comentarii

La Placinte de la Piata Romana, cel de pe Dacia (fiindca mai e un La P...

Torna Fratre e un restaurant romanesc ce isi propune sa recupereze tot...

Daca imi va scrie chelnerul de la Trattoria Verdi, ii fac cadou un man...

Nor Sky Casual Restaurant a fost descoperirea placuta a sezonului ...

1 comentarii

E3 by Entourage e unul dintre restaurantele mari ale Pietei Floreasca,...

5 comentarii

Prima mea amintire cu restaurante e veche de aproape o jumatate de sec...

Afiseaza
comentarii

Nu ma duc la restaurant fara sa fac o rezervare, drumurile in Bucuresti sunt lungi si inghititoare de timp, si daca faci jumatate de ceas si afli ca ai ajuns degeaba, ca nu mai au locuri, e inchis sau cine stie ce alt motiv pentru care nu poti manca acolo, o alta jumatate de ceas pana la urmatorul iti poate rata un pranz sau o cina.

Sun la un restaurant din Bucurestiul vechi, in centru, tocmai au deschis acolo un boutique hotel de lux. In poze arata ca in filme. Si fac eu o rezervare la restaurantul lor, care ne promitea o masa romantica si memorabila. Sigur ca da, doua persoane, ora treisprezece, va asteptam cu drag!

Ajungem noi la treisprezece zerozero, pentru ca suntem oameni de afaceri si ne socotim cu grija minutele. Hotelul arata exact ca in poze, intr-adevar, si pozele aratau ca din filme. O mare casa boiereasca, restaurata pana in cel mai mic detaliu, o adevarata opera de arta.

Ne preia un chelner, foarte stresat si fastacit, se vedea ca voia sa ne spuna ceva, dar nu prea-si gasea cuvintele. Aaaa, stiti, bucatarul nostru nu a ajuns, a zis ca vine pe la doua. Daca vreti sa-l asteptati, luati loc aici, sub copac, vedeti ce frumos este, va aduc o limonada… Am fi stat, pentru ca era foarte frumos, intr-adevar, ca in filme, dar ne era si foame si ne puseseram si alte intalniri, fara sa prevedem ca un bucatar ar putea sa ne dea programul peste cap. Am mancat o pizza alaturi si ne-am dus inapoi la birou, la munca… 🙁

O zi sau doua dupa. Gasim pe Internet o cafenea supermeseriasa, pe Brezoianu. In poze arata ca in filme, superdesign, se vedea mana unor arhitecti scumpi acolo si cu acces nelimitat la conturile clientilor. Nu aveau un meniu lung, insa bine gandit, variat si consistent. Tzrrr, tzrrr, buna ziua, e deschis, se poate manca la pranz? Da, sigur, doua bucati client, ora treispe, cum te cheama, asaaa, gata, s-a facut, te asteptam, frate!

M-a intrigat, abia asteptam sa ajung sa il vad pe fratele de la celalalt capat al firului, ma gandeam ca o fi vreun fost coleg de liceu, de facultate, m-o fi recunoscut dupa nume. Ajungem acolo la treisprezece zerozero, desigur. Ne intampina un un baiat slabanog, cu un cercel intr-o ureche si cu al doilea in nas, nu o fi nimerit a doua ureche din prima si nu a fost atent unde-l pune, cu tatuaje, parul strans in coc, in jurul unei vergele de lemn. Am dedus ca nu fuseseram colegi de liceu sau de facultate. Voi ati sunat sa faceti rezervare, nu? Stiam eu, aicea nu suna nimenea sa faca rezervare, m-am gandit eu ca tresa fie niste ciudati, sau ca voiau unii sa faca caterinca… glumesc, frate, iti dai seama – si imi da un ghiont prietenesc, complice. Frate, dar avem o problema, sa stii! Ahaaaa, lasa-ma sa ghicesc! Nu cumva bucatarul a anuntat ca vine la ora doua? Ihi, nu a venit frate, te-ai prins, dar nici nu a anuntat cand vine. L-am sunat cand am vazut ca se face unu, dar nu raspunde. Dar sa stiti ca seara vine, va garantez eu, suta-n mie! La noi e plin aicea seara, sa vezi, frate, ce-i aicea, nu ai loc sa te intorci. Si nu s-a intamplat vreodata pana acuma sa nu vina seara, frate… Dar nu vreti sa va dau o bere?

Dar mi-a parut bine ca am ajuns acolo, nu stiam de locul acela, nu stiam ca sunt atatea lucruri in Bucuresti despre care merita sa scrii. Ne-am despartit prieteni de noul nostru frate si am mers alaturi sa mancam cate doua quiche si sa bem nu stiu ce energizant nemtesc nou aparut pe piata. O sa ne duceam seara la fratii nostri, la un moment dat, cu siguranta…

Alta zi, alt telefon. Restaurant pe la Piata Rosetti, supercool, boem, cu stil, meniu misto. Alo, aveti bucatar, aveti mancare? Putem veni si noi la unu sa mancam? Sigur, haideti! Ajungem noi in vreo jumatate de ceas de la Aviatorilor pana in Hristo Botev. Intram in curte, intram in casa, nimeni. Mergem la etaj, nimeni. Casa arata intr-un mare fel, intr-adevar, ca in poze si pozele ca in filme, supermisto. Coboram din nou in curte, si pe terasa, intr-un colt, zarim ceva miscand. Ne apropiem si vedem o faptura maruntica, blonda, cu pantaloni scurti. A tresarit cand ne-a vazut langa ea, era foarte absorbita de nu stiu ce joc pe telefon si s-a speriat, saraca. Am linistit-o si am intrebat-o daca e de-a casei. Nu, eu o astept pe Getuta, dar sa stiti ca nu e nimenea aicea, cred ca tresa vina. Dar am vorbit cu cineva la telefon, am anuntat ca venim, zic eu. Da, cred ca ati vorbit cu Gelu, dar era pe mobilul lui, nu de aicea a raspuns. Dar or sa vina, asteptati-i, aseara a fost concert pana traziu, sunt si ei osteniti, si in seara asta e din nou…

Dar ne-a parut bine ca am ajuns acolo, nu stiam de locul acela, nu stiam ca sunt atatea lucruri in Bucuresti despre care merita sa scrii. Am mancat sandviciuri de la un fast-food de peste drum, si inapoi la munca, alta jumatate de ceas pana la Aviatorilor. Dar a meritat, dupa cum am spus.

Dar faza cea mai tare a fost in Regie. Acolo mi-a facut secretara rezervarea cu o zi inainte. Restaurant vechi, mare, cunoscut. Ajungem noi la treisprezece, cum am promis. Terasa aproape plina. Stam ce stam, sa vedem incotro s-o luam, si apare o chelnerita cu niste farfurii murdare in brate, se indrepta spre bucatarie, sau asa ceva. Va rog, unde ne putem aseza si noi? Aaaa, nu ma intrebati pe mine, nu stiu, eu sunt clienta! Ooops! Mii de scuze domnisoara, va rog sa ma iertati! Apoi, in sens invers, apare un chelner cu doua farfurii in brate si cu o halba de bere. Va rog, unde ne putem aseza si noi? Aaaa, nu ma intrebati pe mine, nu stiu, eu sunt client! Ooops! Aoleu, mii de scuze, va rog sa ma iertati!

M-am uitat bine in jur sa incerc sa va daca nu or fi vreunii cu camerele ascunse, cine stie pe unde. Intre timp, alti chelneri si chelnerite (asa credeam eu atunci) treceau incoace si incolo cu cate o farfurie sau un pahar in mana.

M-am dus si eu spre locul inspre care plecau farfuriile goale si de unde apareau cele pline. Gasesc un baiat cu tricou, asudat tot, care vorbea cu un bucatar. Va rog, sunteti cumva de aici, de la restaurant? Pai nu se vede? zice el, cu spatele. Dupa care se intoarce, se uita la mine de sus pana jos, ma masoara si incearca sa ma pozitioneze intr-o categorie. Nu stiu la ce concluzie a ajuns, dar s-a gandit ca n-ar strica sa fie mai precaut. Va rog sa ma iertati, imi zice, sunt ostenit si nervos, de aia v-am raspuns asa. Dar ce vi s-a intamplat? Pai nu vedeti? Sunt 60 de oameni pe terasa si sunt singur! Si in bucatarie tot un singur bucatar avem. Si sa vedeti ce o sa fie deseara! Pai si de ce sunteti singur? Pai ceilalti chelneri nu au vrut sa vina azi, vreo trei s-au dus la mare si m-au sunat de acolo, ceilalti au zis ca ce aia a mea, e Sfanta Maria azi, e zi libera, nene. Si bucatarii? Da, a venit unul singur din patru, bine ca a venit si acela… Aha, deci clientii vin singuri si-si iau mancarea si bautura de aici, si aduc farfuriile… Da, i-am rugat eu, cei mai multi sunt cunoscuti, vin mereu la noi, ca le place, suntem ca intr-o familie, nu se supara. Eu ma duc doar la cei pe care nu i-am mai vazut, dar nici acolo nu fac fata. Si vad ca si matale esti nou la noi, asculta-ma pe mine, mai bine du-te si mananca in alta parte, daca ti-e foame, pentru ca in mai putin de un ceas nu-ti vine randul. Sau daca vrei o bere, asta se rezolva repede.

Sunt multe restaurante in Regie, m-am descurcat pana la urma, si nici nu ma grabeam, era Sfanta Maria in Bucuresti…

Cat am stat sa astept mancarea la salonul de nunti la care am ajuns de la ei, am facut un mic calcul si mi-a iesit ca toate astea despre care am scris mai sus s-au intamplat intr-o singura saptamana.

Client pregatindu-si cina la un restaurant in Regie

Client pregatindu-si cina la un restaurant in Regie

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Data actualizarii: 21/08/2018

  • Bonno :

    Hai mai George. Te ai apucat de proza? Daca nu dai nume nu e valabil. C mon!

    • George Butunoiu :

      La inceput ma gandisem sa pun numele restaurantelor, insa apoi m-am razgandit, ironia si aratatul cu degetul s-ar fi mutat catre restaurantele respective, si nu catre personajele in cauza (chelnerii si bucatarii). Or, reprosul meu e la adresa acestora (99%) si nu catre restaurant (1%) pentru ceea ce ni s-a intamplat noua (si celorlalti). Stiu ca vor veni imediat cu argumentul cu salariile mici, dar cand nu-ti convine salariul, nu te angajezi, sau pleci la atii care iti dau mi mult. Deci, ca sa reformulez, nu voiam sa fac restaurantele responsabile pentru asta mai mult decat e cazul. GB