O faza care m-a surprins, m-a intrigat apoi, si m-a si impresionat, nu in ultimul rand… Pe langa mine e un restaurant destul de mare, proiectat initial sa fie restaurant si club. A avut lume la inceput, acum mai multi ani, apoi s-a golit seara. Acum nu vad pe nimeni dupa caderea intunericului, zile de-a randul. S-a umplut la pranz, insa, sunt multi corporatisti in zona, e o mare cantina.
Dar seara vad doi baieti care canta, unul la pian (au un pian bun, de concert, nu electric!) si celalalt cu vocea si chitara. Canta si cand e un singur client in restaurant, si canta si cand sunt numai ei singuri. Pianistul mai lipseste cand e gol restaurantul, insa pe vocalistul chitarist il vad mereu. Nu m-am uitat cu atentie, dar cred ca sunt aceiasi doi baieti firavi de fiecare data.
Ies de multe ori seara tarziu ca sa plimb catelul si il vad cum canta restaurantului gol, se aude si din strada ce canta. Acum am iesit pe la zece, nimeni in restaurant, el canta… Am dat cateva ture de parc cu Oskar, ne-am plimbat si pe strazi, si ne-am intors sa vedem daca mai e acolo baiatul firav care canta. Da, tot acolo era, canta cu vocea si cu chitara in restaurantul gol. Pe peretele din fata sunt doua tablouri foarte mari cu niste personaje renascentiste. De afara, din strada, prin peretii de sticla, aprea ca le canta lor.
M-am gandit sa-l filmez, s-ar fi auzit bine si melodia, dar pana la urma am renuntat, scena aproape ireala parea sa spuna ca ii e bine asa singur, poate ca nici nu i-ar fi placut sa scriu eu despre el si sa-l arat si in poza. De asta nu am pus nici numele restaurantului… (GB – octombrie 2018)
