Restocracy

In primavara anului 2018, bistroul Guxt a fost preluat de trei surori de la fostul proprietar. Nu mai scriu cat de frumoasa e acea strada a vechiului Bucuresti, si cat de frumoasa e toata bucata aceea de oras cu istorie si cu poezie, de fapt, pentru ca gasiti descrierea alaturi, la comentariile despre fostul Guxt.

Fetele au facut un facelift la interior, arata ceva mai bine acum, e o atmosfera mai calda si mai adecvata intregului context cu strada, case, copaci, lucruri din acestea. Si terasa arata bine, scaune confortabile, case frumoase de jur imprejur, liniste, pace.

Meniul a ramas la fel de scurt la Guxt, sunt vreo zece feluri de mancare cu totul, ceea ce inspira incredere. Nu e foarte original, si cu asta cred ca vor avea o problema fetele, nu cred ca e de ajuns sa te diferentiezi doar prin strazile si casele frumoase din jur si prin copacii mai batrani si mai umbrosi decat cei din alte parti, mai ales daca esti complet izolat, cum e Guxtul.

Mancarea e destul de buna, in general, desi nimic cu totul deosebit, si nici bucatarie fina nu e, dar preturile sunt destul de mari. Serviciul a fost bun, cu o chelnerita inimoasa si dezinvolta.

Ei isi spun Bistro Guxt, insa e o braserie, conform definitiilor. E frumos, calm si cald, foarte placut. Sa vedem daca e de ajuns, sau va trebui sa umble si la meniu, dupa cum banuiesc eu… (GB – mai 2018)

Bucurestiul vechi, cu istorie si poezie

Guxt, iulie 2017

Un restaurant pentru oamenii calmiGuxt si-a castigat o oarecare popularitate cand a ajuns brusc pe lista cu cele mai bune restaurante din Bucuresti recomandate de catre TripAdvisor. Ca se afla int...

Un restaurant pentru oamenii calmi

Guxt si-a castigat o oarecare popularitate cand a ajuns brusc pe lista cu cele mai bune restaurante din Bucuresti recomandate de catre TripAdvisor. Ca se afla intr-un loc in care nu te-ai astepta sa gasesti restaurante cu adevarat bune, a mai adauagt un contur la aura Guxtului. Sigur, ideea ca exista ceva de pret despre care putini stiu, fie el restaurant sau orice altceva, si tu esti unul dintre acei privilegiati, e printre fantasmele cele mai raspandite in imaginarul consumatorilor. Toti vor sa afle despre aceste lucruri „ascunse”. Si cei care le gasesc, scriu repede despre ele pe bloguri, spre bucuria cititorilor care ii sporesc vizibil traficul. Problema este ca trebuie sa scrii intotdeauna de bine despre acestea, sa arati ca ti-au depasit asteptarile, ca altfel iti dezamagesti cititorii.

Eu nu am avut norocul acesta, sa pot anunta o noua descoperire pe agitata piata bucuresteana a restaurantelor. Guxt e un restaurant corect, placut, cu mancare destul de buna, dar cam atat. Mi-a atras foarte tare atentia ca e deschis doar seara. Acest program cu totul neobisnuit bucurestenilor, si romanilor, in general, te face sa te gandesti ca se intampla ceva deosebit seara acolo, de au nevoie mai multa decat altii pentru pregatiri: un meniu diferit, poate chiar fantomaticul fine dining pe care il cauta cu febrilitate toata lumea buna a orasului, poate niste evenimente sau clienti speciali. Or fi si acestea, cine stie, doar ca nu erau in ziua in care am ajuns noi.

Guxt sunt de doi ani intr-o casa veche din spatele parculetului Izvorul Rece, in zona aceea cu Mantuleasa, Plantelor, Stefan Mihaileanu, adevaratul Bucuresti vechi, cel din carti, cu farmec si poezie, linistit si curat, cu copaci batrani si strazi care nu sunt niciodata drepte. E o casa mica, fara etaj, doua camere de o parte si de alta a unui holisor, in care au facut cele doua saloane. Bucataria e la subsol, iar terasa nu am vazut, nici nu ar avea unde sa o faca, e prea ingusta curtea. E placut amenajat, in ton cu casa si cu atmosfera, decoruri simple, banchete la perete, atmosfera de bistrou, mai degraba, austera, fara fete de masa. Muzica neasteptat de agresiva, violenta chiar, mai tarziu afland ca vine direct de la un post de radio american pe Internet, ceva cu un „Paradise” caruia nu i-am vazut legatura cu frumoasele locuri ale Bucurestiului batran.

Meniul e si el destul de simplu, ceva intre bucatarie internationala si bucatarie urbana, obisnuita, adica, dar ceva mai spre creativ. Mancarurile sunt descrise direct cu produsele de baza si ingredientele, si au pus si niste poze in meniu ca sa arate ca sunt mai degraba obisnuite si sa nu te astepti la ceva pe care mai rar il vezi in alta parte. Dar scot foarte mult in fata bauturile, mai ales berile, din care au multe lucruri interesante, intr-adevar, dar si coniacurile, whiskyurile si vinurile.

Noi am luat o tarta cu ceapa caramelizata si branza, dstul de buna, insa prea sarata; Mousse de ficatei de pui si rata cu trufe, confit de ceapa si sos dulce-picant, chiar buni si cu trufe de calitate, salata lor Guxt, care mi s-a parut destul de banala, Creveti cu usturoi, in stil mediteranean, cu legume la gratar, „stilul mediteranean” insemnand, se pare, ca nu erau curatati, asa si asa acestia, cu legume care nu au cum sa fie prea bune duar fripte, si recomandarea lor cu Confitul de rata, care putea sa fie si mai bun de atat daca l-ar fi gatit altfel, presupun. Cartofii prajiti au fost normali, nimic special de spus despre ei.

Serviciul a fost bun, foarte personal, cu o chelnerita foarte placuta si cu un om care parea sa fie sef acolo, poate chiar stapanul locului, autoritar dar cu chef de vorba. Preturile sunt normale, o masa buna in doi, cu de toate si o sticla de vin bun te duce spre 300 de lei.

Guxt e un mic restaurant de proximitate pentru norocosii locuitori ai acelei parti a adevaratului Bucuresti, un restaurant asa cum ar trebui sa fie si altele. Eu un restaurant frumos si linistit, pentru oameni calmi si asezati. Cum nu am auzit sa fie multe restaurante bune in zona, Guxt poate aspira la statutul de mica vedeta locala, de cartier, dar nu mai mult de atat, nu m-as vedea recoamandand cuiva din alt colt de Bucuresti sa mearga la Guxt in mod special doar pentru mancare. Daca se intampla acolo ceva despre care eu nu am aflat inca, chiar ii rog pe cei care stiu sa ne spuna. (GB – iulie 2017)