Am obiceiul – probabil prost, după părerea majorității – de a face glume cinice È™i multe ironii. Că doar foarte puÈ›ini se prind că sunt glume È™i ironii, e altă temă, È™i nu am nici cea mai firavă intenÈ›ie să renunÈ› sau să fac vreo concesie celor care nu înÈ›eleg despre ce scriu eu. Fiindcă nu vreau! Chiar dacă cerculeÈ›ele mele colorate ajung subiect de dezbatere pe la televiziuni, în presă È™i pe toate Interneturile posibile, în care doamne serioase È™i preocupate de binele comunității în care trăim întorc subiectul pe toate feÈ›ele È™i ajung la concluzia că femeile È™i bărbaÈ›ii ar trebui să refuze ferm să poarte cerculeÈ›ele când vor sau când nu vor să facă sex, È™i că o lege care să-i oblige nu ar fi deloc oportună în acest moment… 🙂
Glumesc des și pe la restaurante cu chelnerii, cu rezultate și reacții asemănătoare cu cele de mai sus. De pildă, când rămâne mâncare și îi rog să mi-o pună la pachet ca să o iau acasă, uneori le spun să o pună pe toată, să nu mai mănânce din ea. Câțiva se prind că glumesc, sigur, și chiar se înveselesc la ceva ce-i scoate puțin din rutină. Dar cei mai mulți nu, și încearcă să-mi explice că ei nu fac așa ceva, că să am toată încrederea etc. Unul, cel puțin, a fost atât de scandalizat de ce i-am spus, și a ridicat într-atât tonul, încât toți ochii și urechile din restaurant s-au întors spre noi.
Un chelner tânăr și grijuliu, extrem de atent să facă toate lucrurile bine, a avut un șoc când i-am cerut să nu mănânce nimic din ce lăsasem în farfurie și să mi le pună la pachet, dar s-a conformat docil, mi-a explicat că pot să fiu fără grijă. Dar eu nu m-am abținut și am întins coarda și mai tare: Vedeți că le-am numărat, să-mi puneți toate cele 6 bucățele de carne la pachet (dar erau 5). Da, desigur, domnule! După mai puțin de un minut se întoarce în fugă, speriat: Domnule, dar să știți că erau 5 bucățele, nu 6! Nu se poate – zic eu – le-am numărat foarte bine! Și săracul copil a început să-mi explice că de la masa mea a ajuns doar până la bar, de unde a luat o cutie să-mi pună mie mâncarea, că l-am avut tot timpul în raza vizuală și că aș fi observat dacă mânca din farfurie, și câte și mai câte, doar să mă convingă că nu a mâncat nimic din farfuria mea.
Dar ieri am avut parte de o scenă care ne-a înveselit tare pe amândoi, È™i pe tânărul chelner È™i pe mine. Și mi-am zis că o să scriu despre ea când ajung acasă – ceea ce fac acum, adică… Tânăr de tot, ar fi putut fi la fel de bine un licean mai bine făcut sau un student, vesel, cu chef de glume, figură de È™trengar. VorbăreÈ› foarte, dezinvolt, dezinhibat. Din felul al doilea nu am mâncat aproape nimic, È™i l-am rugat să-mi pună la pachet, dar să pună tot ce e în farfurie, desigur, să nu mănânce È™i el o parte. La care vine o replică instantanee, atât de spontană, încât m-am întrebat dacă nu cumva o avea deja pregătită, fie pentru că în restaurantul acela toÈ›i clienÈ›ii îi cer acest lucru, sau pentru că o fi auzit de la alÈ›i chelneri că umblă un nebun prin restaurante È™i îți spune să nu-i mănânci din farfurie: Aaa, să È™tiÈ›i că tocmai mă uitam de departe la dumneavoastră È™i-mi ziceam, ah, dă Doamne să nu mănânce tot din farfurie ca să-mi rămână È™i mie, să mănânc eu! Dar dacă vreÈ›i să vă pun la pachet, asta e, o să rămân fără, însă o să iau de la alt client… 🙂 (George Butunoiu – octombrie 2021)
