Locanta gastronomico-literara Jaristea
Cei ce mai au inca amintirea Arnotenilor lui Mateiu Caragiale isi indrepta astazi pasii spre Jaristea locanta, in umbra manastirii Antim Ivrianul.
Aici mancarurile Fanarului si retepturile Balkaniei, trecute prin furcile frantuzesti isi astepta clientii de toata mana, boieri in functii la divan sau scapatati si iesiti de la beciu mai an, poporeni cu stare au fara, unde plata se face la fel, dupa putinta pungilor sparte de revolutii si campanii.
Serbarile noptii incep cu viori, tambale sau armonici si se termina tarziu in noapte dupa ce artisti adusi de pe marile scene ale capitalei si-au incheiat prestatia, cantareti de opera, sansonetisti, tarafuri si dansatori de cabaret.
Si totul se afla sub mana de fier in manuse de catifea parfumata a stapanei, dumneaiei Kera Calita. In noptile cu luna, se aud prin patosul jocului actoricesc sustinut cu pasiune de insasi domnia sa faptele voievozilor, plansul domnitelor sau nevointele sfiintilor romani.
Povestea Jaristei la raspantia vremurilor (table din istoria Bucurestilor)
Primii istorici ai urbei nu pomenesc nimic despre mahalaua dintre Patriarhie si manastirea Antim, nici Iosif Genilie, nici Alexandru Pelimon. Abia Alexandru Papazoglu publica si un plan al orasului (mult dupa primul plan al maiorului Barroczyn), dar mult mai cunoscut si vorbeste despre Calea Craiovei. Se stie insa din legendele transmise din veac in veac de Hanul lui kir Nicola; descarcau aici rachierii si podgorenii butiile pline aduse sub pulpana noptii, ocolind aciza agiei de la bariera, la biserica Barbatescu vechi, de altfel, cea mai veche biserica din oras ramasa in picioare, unde slujbele se tin si in zilele de azi.
Fundatiile hanului s-au gasit la sapaturile din urma pentru noi cladiri, se pare ca vechiul han si-a dat sfarsitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey , spre nimicirea locului de adapost pentru licorile necredinciosilor.
Aici aduceau parlagii abatorului ascunse in pantalonii stransi pe glezne ficati, rinichi, momite, inimi din septelul dus la sacrificiu. La mese se intindeau largi tablale cu ce frigea gratarul si galeti pline cu ghiata unde vinul prost isi schimba incet culoarea, vin dupa punga saraca a clientilor, veselie cat se poate, parca inviasera vremurile vechi ale gradinei Suzana pe 11 Iunie, astazi disparuta sub un fatos blohhaus de secol XXI.
Un mic stabiliment, ramas in furia demolarilor, a rezistat tuturor vitregiilor, batranii cartierului ii spuneau Carciuma lu Getuta, pe firma insa scria „Restaorantul Jaristea”, aceasta femeie trupesa, trecuta de prima tinerete, tragea putin un picior precum un adevarat doctor Schlepfuss balcanic, avea in galantar de dimineata 2-3 sticle de vin si 1-2 sticle de tuica, bauturi falsificate din industria corporatista. Veneau atotstiitorii batrani ai cartierului, se cinsteau si cand stocul lichid se termina, Getuta, tarandu-si imperceptibil piciorul, inchidea carciuma si pleca acasa.
