La Geta

La Geta: Ce le mai place oamenilor sa viseze si sa inventeze personaje iconice din nimic…

Am auzit de multe ori, si din multe parti despre doamna Geta si despre mica ei cantina de pe Popa Savu, mai aproape de Piata Charles de Gaulle. Si cele mai multe erau laude. Daca ar fi laudat ambianta de acolo, energia doamnei Geta, sentimentul de complicitate pe care ti-l poate da intimitatea fortata la care te obliga statul cu multi oameni intr-un spatiu restrans, as fi inteles. Insa oameni aceia laudau mancarea doamnei Geta, ba unii ajunsesera sa spuna ca rar au mai gasit ei ceva atat de bun la iesirile la masa in oras.

Am fost si eu, si am scris de cateva ori despre La Geta, sau La Tanti Geta, cum i se mai spune adesea, si de fiecare data exact la fel: e o mancare mai mult decat banala, o mancare de casa absoluto obisnuita, cu cele mai simple si mai ieftine produse si ingrediente: cartofi la cuptor cu pulpa de porc, varza cu carnati, mamaliga cu smantana si altele cateva (nici macar multe) asemenea, exact ca la cantina la care mancam in urma cu zeci de ani, pe vremea studentiei. Si cu acelasi gust…

Preturile

sunt mici La Geta / La Tanti Geta, intr-adevar, de obicei intre 5 si 10 lei un fel de mancare, poate cateodata si ceva mai mult. Si acesta un argument important pentru multii clienti pe care i-am vazut de fiecare data acolo, unii plecand si cu sufertasul dupa ei, pentru vreun coleg care nu a putut a ajunga, sau poate chiar pentru el, mai tarziu, mai stii…

Nu am inteles defel de ce nu se face un galantar cu autoservire La Geta / La Tanti Geta, fie sa-ti iei singur, fie sa stea cineva dupa tejghea cu polonicul si sa-ti puna in farfurie, asa cum se face cam peste tot la genul acesta de mancare – cateva feluri facute in cantitati mari dinainte, nu la comanda.

Insa La Tanti Geta vine cineva la masa si te intreaba ce vrei, tu asteptand ca peste cateva minute sa te pui deja pe mancat. Dar nici vorba, am asteptat foarte mult pana sa vina mancarea, iar unii de la o masa de alaturi calculau ca trecuse deja un ceas de cand erau acolo.

Serviciul

are o particularitate aproape unica La Tanti Geta, pentru ca venerabila doamna se rasteste la aproape toti clientii (noi am fost feriti, probabil ca paream si ciudati), face ordine cu ei, si-a construit (sau poate ca chiar asa o fi?) o postura de educatoare batrana de gradinita agasata de glagia si de neastamparul puradeilor din jur, si ea, debordata, trebuie sa-i puna la punct si sa mentina ordinea. Nu stiu ce sa cred, poate ca a invatat-o cineva ca aceasta strategie de imagine ar prinde bine, si si-a insusit-o. Dar a invatat-o atat de bine, incat ai putea baga mana in foc ca asa e doamna Geta in fiecare zi.

Amuzant e ca si prinde aceasta stratagema, mai ales la fete, care chicoteau foarte amuzate de cate ori se rastea doamna Geta la ele.

Si restul recuzitei intregea aceasta atmosfera: doua camarute mici, mobilate si aranjate auster, terasa mica si ea, cu cateva flori si cu mese cu banci de lemn in jur, casa veche, cam toate ingredientele de baza pentru o o ambianta boema, sau care sa te duca putin cu gandul catre boema, caz in care accepti orice si de la oricine, in principiu.

Sufletul

Da, George, dar sa stii ca acolo, La Geta / La Tanti Geta, se face mancare cu suflet – imi zice o duduita emotionata, care iubeste oamenii (pe toti), plantele (pe toate) si animalele (pe toate). Da, fato, asa o fi, dar ce legatura are sufletul cu gustul mancarii ???

Ca sa rezum, La Geta / La Tanti Geta e o cantina mica de cartier, cu mancare banala, dar ieftina. Toanele si teatrul doamnei Geta nu cred ca deranjeaza semnificativ pe nimeni, incat sa nu se mai duca acolo din aceasta cauza, insa asteptatul cu mult peste masura, da. Asadar, sa se duca acolo sa manance cine vrea. Iar daca i se mai pare si ca mancarea e „nemaipomenita”, norocul lui, ce nu as da sa mi se intample si mie as ceva, sa cred ca mi s-a intamplat ceva grozav si sa mai si platesc doar 10-15 lei pentru asta. Da, ce le mai place oamenilor sa se prosteasca, sa-si imagineze si sa inventeze personaje „de legenda” acolo unde nu e decat anodinul… 🙁 (GB – august 2017)