Nonna Mia

Nonna Mia – Da, aici e chiar ca in Italia

Nonna Mia au avut o oarecare faima cand au deschis prima data bistroul lor italienesc pe strada Chile, aproape de Spitalul de Urgenta Floreasca. La parterul unei case vechi in care tot al lor cred ca este minusculul hotel cu sase camere de la etaj. O ambianta italieneasca autentica, un italian care gatea si care te binedispunea cu prezenta lui.

Apoi s-au mutat pe la Parcul Popa Soare, intr-o casa mai mare. Si inca o data la Piata Sfantul Stefan, dupa aceea. Insa faima nu i-a mai urmat, nu a mai tinut pasul cu schimbarile repetate de adresa. Acum i-am gasit din nu in casa din care plecasera de mult, in aceeasi formula ca la inceput.

Nonna Mia se descriu singuri ca “o taverna italieneasca adevarata, cu o bucatarie traditionala italiana autentica”. Ceea ce este cat se poate de adevarat, din orice directie ai privi: amenajarea rustica a spatiului, ambianta, misuna italieni pe acolo, se vorbeste italieneste, se rade italieneste, se distreaza lumea, mananca in exces. Ca in Italia, dupa cum am spus. Inclusiv preturile, destul de mari, dar care par ceva mai rezonabile dupa ce gusti din mancare.

Mancarea italieneasca traditionala e buna, e foarte diversificata, e in centrul existentei oricarui italian. Si cea de la Nonna Mia e la fel. In primul rand pentru ca ei insisi sunt primii clienti, si prietenii lor de asemenea. Si nu ar avea cum sa gateasca altfel decat bine, fiindca se si pricep. In Piata Sfantul Stefan au facut-o, au incercat o formula mai „industriala”, dar sper ca le-a trecut definitiv… (GB – martie 2019)

Cine se crede bucatarul acela de imi ia 70 de lei pe o supa de peste cu oase si cu solzi?

Nonna Mia e un restaurant cu specific italian traditional, deschis acum cativa ani si pe care acum il vad in a treia casa. A fost mai intai pe strada Chile, pe langa Spitalul de Urgenta Floreasca, apoi tot pe Sfantul Stefan, dar unde se taie cu Plantelor, si acum i-am gasit la Piata Sfantul Stefan, aproape de Calea Calarasilor. Acolo a fost tot un restaurant italian inainte, Neptunus, care mai intai au deschis in parcul Herastrau.

E Bucurestiul vechi acolo, cu case din alte vremuri, cu copaci batrani, strazi niciodata drepte, cu un farmec de roman interbelic. Casa lui Nonna Mia e mijlocie, nici cea mai mica de pe strada, dar nici cea mai semeata. Are etaj, cred ca mai au o sala si acolo. Au o curte in fata, cu inca flori, la sfarsitul lui octombrie, imi inchipui o terasa linistita si inverzita acolo vara.

Amenajarea e placuta la Nonna Mia, potrivita locului si casei, culori calde, mult lemn, mobilier vechi, fete de masa cu partatele, ca de trattoria, flori pe mese, ghivece cu plante.

Meniul e din bucataria italiana clasica, traditionala, cu toate cele cunoscute. Aveau un brunch cand am ajuns noi, la 100 de lei, si tot insistau sa mancam ce pusesera deja pe mese, cred ca nu aveau chef sa gateasca in plus. Dar am rezistat si am insistat sa luam din meniu, mai ales ca ceea ce vedeam pe mesele de brunch nu arata deloc bine, nici ca sortimente, si nici cum arata mancarea, deloc apetisanta, uscata inainte de vreme si deja rece. Cred ca se vede asta si din poze…

Am luat niste paste care au fost bune, tagliatelle cu somon, apoi o tocanita, destul de buna si aceea; niste carnati cu piure cu trufe au fost buni, insa sparanghelul a fost oribil; supa de peste cu oase si cu creveti necuratati, pe care am dat 70 de lei, a fost asa si asa, cu prea mult bulion; desertul a fost bun, la fel si cafeaua. Un sos era cu zahar (prea mult), nu mai stiu la ce venise, dar m-a cam indispus, acesta este un truc ieftin, chinezesc, nu se face la restaurantele cu pretentii si cu preturile lui Nonna Mia.

Fiindca preturile mi s-au parut mari la Nonna Mia, am platit 293 de lei pe ce am descris mai inainte, si nu am plecat cu un gust bun de acolo, nici de la mancare si cu atat mai putin pentru banii platiti.

Serviciul a fost bun la Nonna Mia, in general, dar erau si putini clienti, asa ca au avut mai mult timp pentru noi.

Tin minte ca am mancat mai bine la Nonna Mia cand erau in Floreasca, si apoi la cealalta adresa. Nu stiu ce socoteli isi fac ei cu meniul, cu bucatarul si cu preturile, insa cred ca isi asuma un risc destul de consistent daca raman pe formula aceasta, descrisa de mine aici… (GB – octombrie 2017)