Palatul Stirbey

Cum i-am stricat eu tihna lui Antonio Passarelli

Palatul Stirbey de la Buftea e chiar un palat, spre diferenta de multe conace, case mari sau alte constructii care isi spun „palate”. Si are si un domeniu imens in jur, Domeniul Stirbey, evident, care e chiar un domeniu de palat, nu de Internet sau de orice altceva.

Cred ca nu mai locuieste nimeni acum in Palatul Stirbey – cel putin nu in palat, dar poate ca locuiesc cate unii in acareturile din jur. In Palat si in gradinile de alaturi e acum un restaurant si se fac tot felul de evenimente acolo, mai ales nunti. Restaurantul de la Palatul Stirbey e deschis 3 zile pe saptamana, de vineri pana duminica, in rest sunt evenientele, dintre care multe simultane. Cu o zi inainte sa ajung eu acolo, de pilda, fusesera 4 nunti deodata.

Cei de la Palatul Stirbey l-au adus pe Antonio Passarelli chef, iar Antonio Passarelli a facut un meniu jumatate italienesc, jumatate romanesc, cel romanesc fiind mai degraba traditional decat boieresc, asa cum te-ai astepta sa gasesti intr-un palat.

Eu am luat o supa crema de telina, clocotita, evident, si cam fara gust. Apoi un foie gras si un peste. Foie grasul a fost cam terciuit, in parte din cauza caniculei, dar in parte, doar, si cam fara gust si acela. Cand l-am intrebat pe chelner cu ce sos imi aduce pestele, a ramas trasnit! Se pare ca nu mai auzise acest cuvant pronuntat vreodata acolo, la Buftea. In mare incurcatura, s-a dus la bucatarie sa le spuna ca e un ciudat pe terasa, care pronunta cuvinte bizare…

Cred ca atunci a intrat si Antonio Passarelli in peisaj, surprins sa vada cine e ciudatul care intreaba de sos, si, mai ales, de ce. M-a recunoscut cand m-a vazut, asa ca a decis ca e cazul sa fie mai precaut, pentru ca nu stii niciodata ce si unde scriu ciudatii.

Mi-a adus un alt foie gras, vizibil mai bun, desi cu prea mult coniac in el, probabil facut astfel ca sa tina mai bine in caldura de foc de afara. Apoi a venit si lupul de mare, ornat cu frunze de salata, ca la restaurantele de cartier, si u un sos de caise, destul de bun.

Serviciul a fost bun, dar lent, chiar foarte lent. Noroc ca te duci la Palatul Stirbey pregatit sa stai, ai la ce sa te uiti, filmezi veveritele din copaci, cum am facut si eu, si nu iti dai seama cum trece timpul…

Preturile sunt maricele la Palatul Stirbey, ca pentru o mancare ceva mai buna decat mi-a dat Antonio Passarelli in acea zi. Insa nu ti se suie veveritele pe masa chiar in fiecare zi in Bucuresti, asa ca merita oricum. Clienti erau destui, probabil atrasi mult mai mult de parc, de palat, de padure si de veverita decat de mancarea lui Antonio Passarelli. Cred ca si Antonio stia asta, si nu si-a pus mintea la contributie pe masura talentului lui.

Iarna, insa, e altceva, nu cred ca mai momesc pe nimeni la Palatul Stirbey cu parcul si cu paunii, iar veveritele s-ar putea sa fie scumpe la vedere, asa ca Antonio Passarelli va trebui sa stea mai mult in bucatarie si sa fie mai atent la ce iese in farfuria clientului, daca nu vrea sa faca mancare doar pentru nuntasi… (GB – august 2017)

Terasa Palatului Stirbey

Domeniul Stirbey de la Buftea – Marele Parc

Save

Save

Save