Din lista cu restaurantele-fosila ale Bucurestiului

Cine are ani multi isi aduce aminte de restaurantele de pe vremea comunismului. Nu cred ca exista cineva care sa o faca cu placere. Erau multe lucruri rele in comunism, iar restaurantele erau cele cele mai rele dintre aceste rele.

Cateva dintre aceste restaurante mai exista si acum, cei cu ani multi le recunosc inca inainte de a intra in ele, adesea chiar dupa miros. Ceilalti nu inteleg, se gandesc, probabil, ca e vreun nou concept revolutionar de amenajare interioara nascocit de un arhitect cu prea multa imaginatie.

La o privire fugara, poti sa le imparti in vreo trei categorii mari: cateva restaurante care au ramas in continuare administrate de stat (restaurantele-strigoi), restaurantele preluate de fosta echipa de directori, bucatari si chelneri, si care au ramas in continuare in aceeasi formatie (restaurantele-fosila), si restaurantele preluate de altii, fie vreun fost director, sau chiar cineva din afara.

Cele din a doua categorie sunt mai interesante, pentru ca aproape toate au ramas la fel, doar cateva diferente de suprafata in meniu si la decoruri.

Nu stiu cine sunt patronii, dar Pescarul, cunoscutul restaurant de la Piata Universitatii, face parte din aceasta categorie, fara indoiala.

Pescarul era acolo si pe vremea studentiei mele, la parterul unui bloc vechi de pe partea cu Universitatea, vizavi de Intercontinental. Nu imi aduc aminte cum era amenajat atunci, insa bag mana in foc ca toate sunt din acele vremuri la Pescarul, de la lambriuri la mobilier. M-au lasat sa fac poze, dar pacat ca nu se vad si detaliile in ele.

Meniul e foarte lung la Pescarul, cum ar putea sa fie altfel? Mancare romaneasca, fripturi, pesti pusi intregi pe gratar si cam atat, ciorbite, mititei. Fara imaginatie, fara multa munca in bucatarie, daca se poate… Si se poate, pentru ca sunt intr-o zona turistica si se opresc multi la Pescarul. Unii chiar de foame, altii din nostalgie, fara indoiala, niste turisti bezmetici pentru ca oricum nu au de unde sa stie unde intra, si nici nu inteleg ce scriem noi pe Restocracy in romana.

Mancarurile traditionale romanesti, cele mai simple, pe care si le face toata lumea acasa, le nimeresc si ei, ar fi chiar culmea sa faca prost o ciorba de perisoare sau una de burta, ori o saramura de crap cu mamaliga si usturoi. Insa nu mai departe de atat. Cand e vorba despre peste, nici nu se pricep, si probabil nu au nici chef sa faca mai mult de a-l pune pe gratar, alaturi de faimoasele legume la gratar sau sote.

Si, la urma urmei, de ce sa se complice cand clientii le vin si asa, si asta exclusiv din cauza pozitie de pe harta? Nici macar curatenie pe terasa nu fac, au cateva mese si scaune ieftine, umbrele pe gratis de la un producator de bere, tacamuri si fete de masa de pe vremea comunistilor. Nici inauntru nu e cu mult diferit.

Chelnerii tot de atunci sunt, probabil ca au preluat Pescarul in echipa, dupa cum am spus. Au si cativa picoli sau chelneri tineri, elevi pe la liceele de „alimentatie publica”, ii recunosti usor. Doar preturile sunt de azi…

Am pus Pescarul in Lista Restocracy, e undeva pe la coada, insa nu cred ca va sta prea multa vreme aici. Pe masura ce ajung la restaurante mai bune, pe care nu le-am evaluat inca, sau daca apar altele noi intre timp, cele din coada vor iesi din Lista.

Pescarul e, asadar, un restaurant – fosila cum nu ar trebui sa fie in centrul centrului Bucurestiului, dar daca a stat acolo bine-mersi 25 de ani de cand ar fi trebuit sa devina altceva, va sta, probabil, inca pe atata, din pacate… (GB – august 2017)