Ce și cum mănâncă oamenii bogați
S-a deschis de câteva zile unul dintre cele mai elegante și mai bune restaurante din București, pe Șoseaua Nordului, chiar la una dintre intrările în Parcul Herăstrău, cea din mijloc. A fost restaurantul Nowa înainte, acolo. Foarte bine amenajat, cu o investiție foarte mare pentru un restaurant și aproape un an de lucrări. Într-un stil clasic, așezat, de care am început să duc dorul după atâtea minimalisme și fărăfațădemasisme de vreo 10-15 ani încoace.
Au o terasă de sticlă sub formă de seră, cu acoperiș de sticlă și el, retractabil, și cu pereți complet detașabili. Ce e absolut remarcabil e că deși în plin soare, la 37C, nu trece niciun pic de căldură prin sticla aceea perfect transparentă, și e răcoare atât cât vrei, de la sistemul de climatizare centralizat, nu cu corpuri mobile, ca la majoritatea teraselor. Nu știu cât de groasă e acea sticlă, și cum e făcută, dar e prima dată când văd o asemenea eficiență la izolare.
Nu e un restaurant grecesc, deși la asta te-ar duce numele Akos, care înseamnă ceva filosofic în grecește, dar am uitat ce. Meniul e mediteraneean, preponderent italian, după denumirile mâncărurilor – dar nu numai. Și-au asumat o poziționare clară, fără echivoc, și în aceeași linie cu restul conceptului și stilului conservator: o bucătărie europeană clasică, mediteraneeană, preponderent de produs, nu de rețetă, și cu atât mai puțin de condimente. Bazată pe calitatea produselor și a ingredientelor, și mai puțin pe rețete noi și inovații sau pe condimente. Se vede amprenta chefului. Care e talentat, îl știu, și poate merge mult mai departe cu inovația decât o face acum.
Tot ce am mâncat la Akos a fost bun și foarte bun, și chiar excelent, când mă gândesc la foie gras și la antricotul de vită. Am avut o singură obiecție, relativ minoră ținând seamă că e făcută de pe poziția unui conservatorism peste medie, când e vorba despre numărul și cantitatea condimentelor. Dar sunt convins că de la alții cheful a primit felicitări pentru echilibrul carne / condimente din tartarul de vită.
Prețurile sunt rezonabile, ținând seama de calitatea mâncării, cu produse evident de cea mai bună calitate. Căutate până departe de România, din câte mi-au spus, dar am putut vedea și singur în farfurie. La un calcul sumar – și confirmat și de ei – se vede ușor un food cost de minimum 40% cam peste tot, și chiar de 50%, pe ici, pe colo.
Și încă ceva – deloc neimportant, deși l-am lăsat la urmă: Akos e făcut de niște oameni bogați, care vin și care trăiesc din alte activități, nu din restaurante. Sunt mai multe astfel de restaurante în București, și cred că despre toate am scris mereu de bine, dacă mă uit în urmă. Am spus întotdeauna că asta e o garanție solidă de calitate. Oamenii aceia, și anturajul lor, sunt cei mai importanți și mai exigenți clienți, și vor să mănânce și să bea bine de fiecare dată, desigur. Și au și un nume de apărat, o reputație, așa că e puțin probabil să își permită să li se ducă vestea proastă de la ceva atât de neînsemnat pentru conturile lor bancare… (George Butunoiu – iunie 2024)
