Angelica Ilie a inceput sa faca si bucatarie fina la Pata Negra.
Am revenit de multe ori la Pata Negra, pentru ca imi place cum gateste Angelica si pentru ca e aproape de mine. Se si vede ca sunt multe evaluari. Si se mai vede si ca notele pe care le-am dat au crescut aproape de fiecare data de la o vizita la alta, ceea ce nu e putin lucru. Se stie doar ca la majoritatea restaurantelor curba e pe dos…
Nu mai reiau ce am scris despre ambianta si despre servicii, nu e nicio schimbare acolo, si asta e de bine, din nou, pentru ca toate sunt asa cum trebuie. Despre mancare, insa, e de spus ca i-am inclus si pe ei il Lista restaurantelor cu bucatarie fina din Bucuresti, lista care nu e lunga deloc. Nu-mi dau seama daca Angelica Ilie a stiut dintotdeauna sa faca si bucatarie fina, pe langa cea spaniola traditionala, pe care o stapaneste perfect, sau a invatat asta din mers, in ultimii ani. Dar in ultimele luni mi-a aratat ce poate face si mancare sofisticata, si a si introdus o parte dintre aceste feluri in meniu. Asa ca acum gasiti la Pata Negra si mancarurile de inceput, cele spaniole clasice, dar si cateva de fine dining.
Nu stiu sa spun daca aceasta e o strategie comerciala buna sau nu, sa ai in acelasi restaurant si bucatarie traditionala si bucatarie fina. Dar cum amandoua sunt foarte bune la gust, inclin sa spun mai degraba ca da… (GB – iulie 2020)
Norocul Angelicai cu copiii buni…
Am primit referinte destul de bune despre Pata Negra si de la spaniolii aristocrati din Bucuresti, obisnuiti cu mancarea buna si cu marile restaurante. Ceea ce a reconfirmat ce am tot spus despre ei pana acum.
Cu ocazia ultimei vizite am descoperit si salonul de la etaj, despre care nu stiam. Seamana mult mai mult cu un salon de casa boiereasca decat cu unul de restaurant, ceea ce il face cu atat mai placut si mai interesant. Si a doua surpriza placuta la Pata Negra a fost serviciul. Au renuntat la chelnerii cu manusi albe si pusi sa faca un teatru caraghios. Un chelner foarte tanar chiar a vrut sa ne aduca si sa faca tot ce aveam nevoie si sa ne simtim bine. Se vedea asta pe el fara nici cel mai mic efort. Or, asta e esenta insasi a ospitalitatii! Restul sunt detalii si tehnicalitati care ajung subiect de atentie pentru parveniti si pentru cei mai incuiati la minte, de regula.
Ca sa fiu sincer, nu cred ca Angelica Ilie a facut aceasta schimbare radicala de servicii intentionat, cautand in mod special pe cineva care sa aiba innascut reflexul de client service, asa cum il are acel copil. Cred ca a fost mai degraba o intamplare. Dar, norocul ei… (GB – octombrie 2019)
Cel mai bun restaurant spaniol din Bucuresti
Pata Negra a ramas un restaurant constant de cand s-a deschis in elegantul cartier al Dorobantilor, acum cativa ani. Ceea ce e mai degraba de bine. In interior arata chiar putin mai bine decat il stiam, de la ultimele vizite, aranjamentul meselor e ceva mai elegant. L-am descris atunci, nu mai revin.
Mancarea e la fel la Pata Negra, cea care i-a justificat epitetul de “cea mai buna mancare spaniola din Bucuresti”, pe care il mentin. Acum… (citeste tot)
Bucătăria fină de la Pata Negra în 2025
Bucataria spaniola a Angelicai Ilie la Pata Negra, si traditionala si fina
Angelica Ilie a fost sportiva de performanta, a practicat handbalul. Intre 1995 si 2014 a locuit in Spania, acolo unde a si descoperit pasiunea pentru bucatarie. Partenerul de viata al Angelicai Ilie,...
O cina spaniola memorabila pregatita de Angelica Ilie la restaurantul sau Pata Negra din Bucuresti. E momentul in care pot spune ca Angelica a trecut de la bucataria spaniola clasica, traditionala, la una contemporana mai creativa, si chiar bucatarie fina, pe alocuri. Si prezentarea a evoluat, in egala masura.
Carpaccio de muschi de porc iberic
Carpaccio de paste cod (bacalao)
Pinchos cu anghile
Caracatita tentacul cu piure de cartof afumat
Calamar national cu ceapa caramelizata, reductie din miere de albine si panko de usturoi
Muschi de porc iberic si secret iberic
Tarta Angi si budinca de tapioca cu fructe exotice si de padure
Am mancat in salonul de sus, foarte frumos amenajat, cald, intim, luminos, cu vrede catre Bucurestiul elegant.
Pinchos cu anghile sunt puii de peste anghila (Angula), un preparat foarte cunoscut si care are notorietate in Spania, dar mai ales in Pais Basco. Este un preparat bogat in proteine, pe care il putem gasi in foarte multe retete. Habitatul lui este in mare, dar, in unele perioade, migreaza spre rau. De aceea, puii sunt pescuiti la gura de varsare a apei dulci in cea sarata. In Spania, este considerat un preparat premium. La Pata Negra e sub forma de “pinchos” sau servit la tigaie, cu usturoi si Guindilla (Paprika)
Porcul iberic este foarte apreciat de catre spanioli, in special pentru produsele traditionale care sunt facute din acest animal (Jamon, mezeluri, dar si carne proaspata, care se gateste in diferite feluri). Il gasim in special in fermele din Andalucia, Extremadura si Salamanca. Este un porc ce este hranit cu ghinda, carnea lui are textura, culoarea si gustul deosebite, si este foarte apreciata in toata Spania si nu numai. In meniul Pata Negra au carnea de porc iberic in preparate precum Jamon iberic – la aperitiv, sau “secret iberic” si “muschiulet de porc iberic” la felul principal.
Nu stiu cum este la restaurantul din Bucuresti dar cel din Stefanesti ne a luat graiul cu mancarea extrem de gustoasa si chiar si ambientul.Am ramas extrem de surprinsi gasind ceva cu adevarat deosebit ontr un loc unde nu ne asteptam. Dar vom merge si in Bucuresti sa vedem ce mai descoperim .Chiar daca nu facem parte din „aristrocatie” ne plac mancarurile gustoase si locurile cu un touch nou.
Cand am primit invitatia la acest restaurant, am fost foarte incantata: ador mancarea cu specific spaniol, restaurant cu referinte bune, cer senin. Am invatat, insa, inca o data in aceasta viata, ca intr-adevar, la pomul laudat, sa nu te duci cu carul. Mancarea, buna, nimic de reprosat in aceasta directie. Impresia generala, insa, care cred eu ca se doreste a fi una buna, reprezinta o medie intre talentul in bucatarie si servire. Iar servirea lasa muuult de dorit. Am ajuns acolo, ni s-a dat o masa aflata la un metru si jumatate de usa si lipita sau, oricum, foarte aproape de bar. Pentru ca restaurantul era aproape gol (mai erau trei mese ocupate, in tot restaurantul), am chemat-o pe chelnerita si am rugat-o daca poate sa ne dea alta masa, intrucat locul acela ma facea sa ma simt inconfortabil (cand se deschidea usa, un val de aer rece venea direct in fata mea). Dupa trei secunde, timp in care si-a rotit privirea in jur, mi-a raspuns sec ca mesele celelalte sunt rezervate, deci, ca nu se poate (mentionez ca mai erau cel putin trei mese de doua persoane, neocupate). Am inclinat capul, in semn ca inteleg situatia… dar cred ca, de fapt, ceva din informatia primita nu putea fi procesat foarte bine de creierul meu. „Au fost rezervate?? Pai rezervare am facut si noi!”. Adica nu veniseram de pe strada, am gasit un restaurant, am intrat si o doamna amabila, in marinimia-i, ne-a dat o masa. Nu. Si noi facuseram rezervare. Deci pe ce criterii se impart mesele acolo? Adica, zic eu, poate cu naivitatea care ma caracterizeaza cateodata, ca toti clientii ar trebui sa fie tratati cu o doza egala de respect, astfel ca, primul venit, primul servit. Daca pentru altcineva nu ar fi fost o problema sa stea la masa pe care ne-a dat-o noua, atunci nu ar mai fi nicio problema. Dar pentru noi, a fost. Am incercat sa trec peste. Vorbeam cu persoana cu care venisem, insa, va rog sa ma credeti, nu auzeam aproape nimic, mai exact, franturi din ceea ce imi spunea. De ce? Fiindca telefonul, care se afla fix langa masa noastra, suna incontinuu (lucru bun pentru ei si teribil pentru noi!). Pe langa faptul ca vorbeau la telefon, faceau rezervari, vorbeau si intre ei, despre diverse, tot acolo, langa noi. Fara sa realizeze ca deranjau! Absolut deloc! Si-au continuat discursul, nestingheriti! Ne mai uitam noi unu’ la altul… mai faceam fete-fete…degeaba! Au adus mancarea, am inghitit-o cat am putut de repede, am cerut nota si am plecat! Cu gandul de a nu ne mai intoarce niciodata!
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
Am revenit de multe ori la Pata Negra, pentru ca imi place cum gateste Angelica si pentru ca e aproape de mine. Se si vede ca sunt multe evaluari. Si se mai vede si ca notele pe care le-am dat au crescut aproape de fiecare data de la o vizita la alta, ceea ce nu e putin lucru. Se stie doar ca la majoritatea restaurantelor curba e pe dos…
Comentarii (3)
Nu stiu cum este la restaurantul din Bucuresti dar cel din Stefanesti ne a luat graiul cu mancarea extrem de gustoasa si chiar si ambientul.Am ramas extrem de surprinsi gasind ceva cu adevarat deosebit ontr un loc unde nu ne asteptam. Dar vom merge si in Bucuresti sa vedem ce mai descoperim .Chiar daca nu facem parte din „aristrocatie” ne plac mancarurile gustoase si locurile cu un touch nou.
Nota 10 cu felicitari pentru mancarea extraordinara,precum si pentru servire ;felicitari d-nei Merlyn pentru felul perfect de comportare cu clientii
Cand am primit invitatia la acest restaurant, am fost foarte incantata: ador mancarea cu specific spaniol, restaurant cu referinte bune, cer senin. Am invatat, insa, inca o data in aceasta viata, ca intr-adevar, la pomul laudat, sa nu te duci cu carul. Mancarea, buna, nimic de reprosat in aceasta directie. Impresia generala, insa, care cred eu ca se doreste a fi una buna, reprezinta o medie intre talentul in bucatarie si servire. Iar servirea lasa muuult de dorit. Am ajuns acolo, ni s-a dat o masa aflata la un metru si jumatate de usa si lipita sau, oricum, foarte aproape de bar. Pentru ca restaurantul era aproape gol (mai erau trei mese ocupate, in tot restaurantul), am chemat-o pe chelnerita si am rugat-o daca poate sa ne dea alta masa, intrucat locul acela ma facea sa ma simt inconfortabil (cand se deschidea usa, un val de aer rece venea direct in fata mea). Dupa trei secunde, timp in care si-a rotit privirea in jur, mi-a raspuns sec ca mesele celelalte sunt rezervate, deci, ca nu se poate (mentionez ca mai erau cel putin trei mese de doua persoane, neocupate). Am inclinat capul, in semn ca inteleg situatia… dar cred ca, de fapt, ceva din informatia primita nu putea fi procesat foarte bine de creierul meu. „Au fost rezervate?? Pai rezervare am facut si noi!”. Adica nu veniseram de pe strada, am gasit un restaurant, am intrat si o doamna amabila, in marinimia-i, ne-a dat o masa. Nu. Si noi facuseram rezervare. Deci pe ce criterii se impart mesele acolo? Adica, zic eu, poate cu naivitatea care ma caracterizeaza cateodata, ca toti clientii ar trebui sa fie tratati cu o doza egala de respect, astfel ca, primul venit, primul servit. Daca pentru altcineva nu ar fi fost o problema sa stea la masa pe care ne-a dat-o noua, atunci nu ar mai fi nicio problema. Dar pentru noi, a fost. Am incercat sa trec peste. Vorbeam cu persoana cu care venisem, insa, va rog sa ma credeti, nu auzeam aproape nimic, mai exact, franturi din ceea ce imi spunea. De ce? Fiindca telefonul, care se afla fix langa masa noastra, suna incontinuu (lucru bun pentru ei si teribil pentru noi!). Pe langa faptul ca vorbeau la telefon, faceau rezervari, vorbeau si intre ei, despre diverse, tot acolo, langa noi. Fara sa realizeze ca deranjau! Absolut deloc! Si-au continuat discursul, nestingheriti! Ne mai uitam noi unu’ la altul… mai faceam fete-fete…degeaba! Au adus mancarea, am inghitit-o cat am putut de repede, am cerut nota si am plecat! Cu gandul de a nu ne mai intoarce niciodata!