Restaurantele Restocracy cu alte tipuri de bucatarii nationale, care nu se gasesc in categoriile de mai sus:...

Ord. dupa

Steakhouse de referinta in oras, greu de imaginat ce s-ar putea face m...

6174 vizite

Unul dintre cele mai bune restaurante de peste si fructe de mare din B...

9138 vizite

Fish House au castigat competitia pentru cel mai bun peste din Bucures...

9273 vizite 1 comentarii

Norocul cu copiii buni pentru Angelica Ilie de la Pata Negra Am...

7411 vizite 1 comentarii

Aizkora Gastrobar, sau esenta ospitalitatii Cei doi copii din poza ...

2706 vizite

La Pescaderia by Alioli, probabil cel mai bun raport calitate – pret...

2607 vizite 1 comentarii

Vacamuuu, cea mai controversata steak-house Vacamuuu e o macelarie cu...

3668 vizite 2 comentarii

Ce bine ca la Osho spala cosurile de paine cu detergent dupa fiecare c...

4311 vizite

Cel mai bun restaurant turcesc din Bucuresti Divan a luat locul res...

2518 vizite

Chelnerita de la raw vegan Pentru prima data de cand scriu arti...

2049 vizite

Acolo a fost inainte o livada cu visini. Nu mai e... La Finca by Al...

4713 vizite 2 comentarii

Blue Margarita, un restaurant care lipsea din mozaicul gastronomic buc...

1751 vizite 2 comentarii

Beraria H: un business genial construit, o capodopera logistica. Be...

10221 vizite 2 comentarii

Restaurante spaniole se deschid si se inchid in Bucuresti, Alioli isi ...

1389 vizite

Taverna Sarbului, un lucru balcanic bine facut Dupa doi ani la Tavern...

4145 vizite 3 comentarii

Toate la fel... Am revenit dupa un an si ceva la Die Deutsche Knei...

2609 vizite

Domnul Jacob Hausmann, o lectie de marketing eficient cu Mica Elvetie ...

3772 vizite

Cherie Saveurs de Russie, mancare ruseasca buna pe bani putini Am fos...

3119 vizite

O braserie ca afara La Belle Epoque e un restaurant vechi al Bucure...

1796 vizite

Hard Rock Cafe: cartofi, aripioare de pui si hamburgeri la pret de foi...

6086 vizite
Afiseaza
vizualizari
comentarii

Norocul cu copiii buni pentru Angelica Ilie de la Pata Negra

Angelica Ilie si restaurantul ei Pata Negra

Am primit referinte destul de bune despre Pata Negra si de la spaniolii aristocrati din Bucuresti, obisnuiti cu mancarea buna si cu marile restaurante. Ceea ce a reconfirmat ce am tot spus despre ei pana acum.

Cu ocazia ultimei vizite am descoperit si salonul de la etaj, despre care nu stiam. Seamana mult mai mult cu un salon de casa boiereasca decat cu unul de restaurant, ceea ce il face cu atat mai placut si mai interesant.

Si a doua surpriza placuta la Pata Negra a fost serviciul. Au renuntat la chelnerii cu manusi albe si pusi sa faca un teatru caraghios. Un chelner foarte tanar chiar a vrut sa ne aduca si sa faca tot ce aveam nevoie si sa ne simtim bine. Se vedea asta pe el fara nici cel mai mic efort. Or, asta e esenta insasi a ospitalitatii! Restul sunt detalii si tehnicalitati care ajung subiect de atentie pentru parveniti si pentru cei mai incuiati laminte, de regula.

Ca sa fiu sincer, nu cred ca Angelica Ilie a facut aceasta schimbare radicala de servicii intentionat, cautand in mod special pe cineva care sa aiba innascut reflexul de client service, asa cum il are acel copil. Cred ca a fost mai degraba o intamplare. Dar, norocul ei… (GB – octombrie 2019)

Cel mai bun restaurant spaniol din Bucuresti

Pata Negra a ramas un restaurant constant de cand s-a deschis in elegantul cartier al Dorobantilor, acum cativa ani. Ceea ce e mai degraba de bine. In interior arata chiar putin mai bine decat il stiam, de la ultimele vizite, aranjamentul meselor e ceva mai elegant. L-am descris atunci, nu mai revin.

Mancarea e la fel la Pata Negra, cea care i-a justificat epitetul de “cea mai buna mancare spaniola din Bucuresti”, pe care il mentin. Acum am luat un jamon foarte bun, ardei verzi pane, buni si ei, un calamar destul de bun, carnaciorii in ulei la fel, iar porcul de Segovia ni s-a parut excelent.

Ca si data trecuta, serviciul ni s-a parut disproportionat de ceremonios in context: sa servesti mancarurile de mai sus cu manusi albe ni s-a parut amuzant, ca sa folosesc un eufemism. Probabil ca din acelasi scenariu a fost si sa ne puna doar cate un deget dintr-un vin mediocru in pahar, de parca ne-ar fi servit cu cine stie ce unica licoare a zeilor. Preturile de la Pata Negra sunt … (citeste tot)

Salonul de la parter al restaurantului spaniol Pata Negra
Salonul de la etaj
Terasa Pata Negra
Eleganta strada Washington din Bucuresti…

Angelica (Angi), patroana si bucatareasa de la Pata Negra

Save

Angelica Ilie

Angelica Ilie a fost sportiva de performanta, a practicat handbalul. Intre 1995 si 2014 a locuit in Spania, acolo unde a si descoperit pasiunea pentru bucatarie. Partenerul de viata al Angelicai Ilie,...

Data actualizarii: 06/10/2019

Pata Negra  - Str. Washington, nr. 11

  • Un client oarecare :

    Cand am primit invitatia la acest restaurant, am fost foarte incantata: ador mancarea cu specific spaniol, restaurant cu referinte bune, cer senin. Am invatat, insa, inca o data in aceasta viata, ca intr-adevar, la pomul laudat, sa nu te duci cu carul. Mancarea, buna, nimic de reprosat in aceasta directie. Impresia generala, insa, care cred eu ca se doreste a fi una buna, reprezinta o medie intre talentul in bucatarie si servire. Iar servirea lasa muuult de dorit. Am ajuns acolo, ni s-a dat o masa aflata la un metru si jumatate de usa si lipita sau, oricum, foarte aproape de bar. Pentru ca restaurantul era aproape gol (mai erau trei mese ocupate, in tot restaurantul), am chemat-o pe chelnerita si am rugat-o daca poate sa ne dea alta masa, intrucat locul acela ma facea sa ma simt inconfortabil (cand se deschidea usa, un val de aer rece venea direct in fata mea). Dupa trei secunde, timp in care si-a rotit privirea in jur, mi-a raspuns sec ca mesele celelalte sunt rezervate, deci, ca nu se poate (mentionez ca mai erau cel putin trei mese de doua persoane, neocupate). Am inclinat capul, in semn ca inteleg situatia… dar cred ca, de fapt, ceva din informatia primita nu putea fi procesat foarte bine de creierul meu. „Au fost rezervate?? Pai rezervare am facut si noi!”. Adica nu veniseram de pe strada, am gasit un restaurant, am intrat si o doamna amabila, in marinimia-i, ne-a dat o masa. Nu. Si noi facuseram rezervare. Deci pe ce criterii se impart mesele acolo? Adica, zic eu, poate cu naivitatea care ma caracterizeaza cateodata, ca toti clientii ar trebui sa fie tratati cu o doza egala de respect, astfel ca, primul venit, primul servit. Daca pentru altcineva nu ar fi fost o problema sa stea la masa pe care ne-a dat-o noua, atunci nu ar mai fi nicio problema. Dar pentru noi, a fost. Am incercat sa trec peste. Vorbeam cu persoana cu care venisem, insa, va rog sa ma credeti, nu auzeam aproape nimic, mai exact, franturi din ceea ce imi spunea. De ce? Fiindca telefonul, care se afla fix langa masa noastra, suna incontinuu (lucru bun pentru ei si teribil pentru noi!). Pe langa faptul ca vorbeau la telefon, faceau rezervari, vorbeau si intre ei, despre diverse, tot acolo, langa noi. Fara sa realizeze ca deranjau! Absolut deloc! Si-au continuat discursul, nestingheriti! Ne mai uitam noi unu’ la altul… mai faceam fete-fete…degeaba! Au adus mancarea, am inghitit-o cat am putut de repede, am cerut nota si am plecat! Cu gandul de a nu ne mai intoarce niciodata!