Doi Cocosi

Doi Cocosi – Lucru romanesc bine facut.

Doi Cocosi e acolo, langa lacul Straulesti, cu mult inainte ca oricare dintre cei care scriem sau citim aici sa ne fi nascut. A fost construit ca han, acum mai bine de 100 de ani, apoi a ajuns restaurant. Actualul proprietar il conduce inca din 1979.

Pe vremea comunistilor, si o buna perioada dupa aceea, Doi Cocosi era faimos printre restaurantele cu specific traditional romanesc. Apoi si-a mai pierdut din greutate, si nu pentru ca se mananca mai putin bine la ei, ci pentru ca au venit si altii tare din urma.

Cei Doi Cocosi nu au camere de inchiriat, e doar restaurant, cu o sala mai mare in interior si cu o terasa in partea dinspre strada. Cladirea e foarte mare, intinsa, pare sa aiba si un al doilea nivel, la etaj, pe o anumita bucata. Nu pot sa-mi imaginez ce se intampla in restul cladirii, pentru ca partea cu sala si cu terasa e relativ restransa fata suprafata totala. Dar, ma rog, asta conteaza mai putin pentru adeptii bucatariei romanesti traditionale care fac atatia kilometri ca sa ajunga la cei Doi Cocosi.

Cladirea e bine intretinuta, si in afara, varuita cu alb si cu ceva ornamente rosii, si in interior. La restaurantul propriu-zis nu se intra pe ceea ce pare sa fie, sau sa fi fost intrarea principala, adica prin mijloc. Se intra printr-o usa laterala, in partea stanga a cladirii, dupa care se merge pe un culoar lung, ingust si intunecos, ca sa ajungi in alt culoar intunecos, care o ia spre dreapta, apoi la stanga si gata!

Sala cu mesele pare sa fi fost o curte interioara acoperita complet, insa careia i-au facut un mic aoperis transparent retractabil, care foloseste mai mult ca luminator, incaperea astfel construita neavand niciun fel de geam.

E aerisita, totusi, chiar daca nu are geamuri; mesele sunt spatiate, acoperite cu fete de masa albe, impecabile, servete la fel, cele mai mari dintre ele cu flori proaspete. Totul debordeaza de decoruri, arata ca un mare pom de craciun, cum se vede si in poze. Unii mai simandicosi ar putea sa strambe din nas, insa mie imi place, si sunt sigur ca si strainii se dau in vant dupa asa ceva.

Si mai spectaculoasa la Doi Cocosi e camara din pivnita si din holurile care duc catre ea. Tot doua, si tot cotite… 🙂 Sunt cateva milioane de borcane acolo (poate sute de milioane, sau or fi trecut de miliard, deja?), borcanele si ditamai borcane cu muraturi, zacusti, dulceturi si cine mai stie ce se afla in ele, arata chiar ca in cartile de povesti. Si lor am avut voie sa le fac poze, cred ca se poate surprinde o mica parte din lumea celor Doi Cocosi.

Si terasa e frumoasa, mai ales ca ii pun multe muscate rosii. Nu era deschisa inca, insa o stiu din anii trecuti.

Mancarea e destul de buna la Doi Cocosi. Meniu romanesc traditional, destul de lung, cu toate cele cunoscute, nimic nou sau surprinzator. Multe par sa fie facute la ei in bucatarie. Se straduiesc sa le prezinte frumos, ceea ce le si reuseste, in mare masura.

Si serviciul a fost bun la Doi Cocosi, cu fiul patronului omniprezent in sala, el ne-a primit, ne-a facut recomandari, ne-a dat explicatii, a adus si mancarea si a luat si farfuriile, cand s-a nimerit sa fie in apropiere si era cazul sa fie luate; atent la fiecare detaliu si la fiecare client, bine-dispus si in forma. Ceilalti chelneri nu aveau reflexele lui de antreprenor si de client service, evident. Daca le-ar fi avut, ar fi avut si ei restaurantul lor pana acum, poate unul mic, Un Cocos, de pilda, insa al lor. Insa asa trebuie sa lucreze pentru fiul patronului, al carui tata conduce cei Doi Cocosi din 1979…

Preturile sunt relativ mici la Doi Cocosi, daca le masuram cu cele de la restaurantele romanesti din centru. Poti manca bine si cu 50 de lei, daca iti pui in minte sa faci economie, insa daca tot bati atata drum pana acolo sigur iei mai multe.

Doi Cocosi a fost si ramane unul dintre restaurantele cu specific traditional romanesc importante ale Bucurestiului, cu mancare cinstita, cu preturi bune si cu imaginea de lucru bine facut, cu pasiune si cu dedicatie. Merita, cu siguranta, drumul lung pana acolo, mai ales in weekend, cand se poate ajunge si intr-un sfert de ceas din centru. (GB – aprilie 2017)