Capitol (Hotel Capitol)

Restaurantul Hotelului Capitol, scenariul unui film de epoca

Cei care au nostalgii dupa vremurile comunismului bucurestean (si eu ma numar printre ei), pot sa adauge si Hotelul Capitol pe lista, cel de langa alt mausoleu al acelor timpuri, restaurantul de la Casa Centrala a Armatei.

Nu stiu daca Hotelul Capitol mai este de stat sau nu. Dar daca nu mai este, atunci a fost preluat si este condus de catre fostii directori, sunt convins. Recunosti usor ambianta, mobilierul, mirosurile, chelnerii. La fel ca la Pescarul, Monte Carlo, la Select…

Ca si alte embleme ale Bucurestiului interbelic care au rezistat si in ticneala comunismului de dupa, Hotelul Capitol e prea mare ca sa poata fi schimbat dupa modele zilelor noastre. Asa ca i-au facut o renovare de suprafata. Acceptabila si foarte onorabila, de altfel, mai ales pentru turistii straini.

Restaurantul si cafeneaua ocupa tot parterul. Pe latura de pe Calea Victoriei au Cafe Royal, care pare o improvizatie, sunt niste mese puse direct in holul foarte larg al hotelului, nu au un spatiu delimitat. Pe latura de pe Constantin Mille, spre Cercul Militar, e restaurantul.

Restaurantul Capitol are doua saloane mari: unul lung, spre strada, cu ferestre largi catre Casa Armatei, celalalt in interiorul cladirii, fara geamuri deloc, din cate mi-am dat seama. Acesta din spate pare sa fie folosit doar pentru evenimente, fiindca nimeni nu cred ca s-ar aseza acolo de buna voie, de vreme ce au salonul din fata destul de interesant amenajat, cu vedere catre Casa Centrala a Armatei si catre centrul vechi al unui Bucuresti inca frumos.

Au mobilier vechi la Capitol, din acelea pe care le vezi acum mai degraba in filme. Cu mese mari, in forma de cuseta, cu banchete de catifea de o parte si de alta, spate in spate cu ale vecinilor de la alte mese, scaune tapitate, culori englezesti “Empire”, ambianta la fel. Fetele de masa neschimbate, cu pete.

Meniul de la Capitol e o stupizenie, un fel de sorcova cu sarmalute, hamburgeri, quesadilla, paste si tot felul de alte lucruri care nu ar avea ce sa caute unele langa altele, in mod normal. Tare s-au mirat chelnerii cand le-am spus ca vreau sa comand ceva a la carte si au insitat pana cand m-am servit singur din bufetul saracacios cu mancare de cantina. Am mancat mai mult prajituri – nici acelea cine stie ce.

Chelnerii si ei din acelasi film, cei mai multi trecuti bine prin viata, probabil acolo inca din vremurile bune pentru ei, pe cand comunistii se mandreau ca sunt comunisti. Mi-a placut de cel care s-a ocupat de mine – sa-i spunem astfel – era natural si facut pentru meseria aceasta, ca personajele pozitive din filmele cu restaurante.

Erau cativa clienti, toti in preajma senectutii, bine imbracati si cu aer civilizat. Nu ar fi mirat pe nimeni daca ar fi fost si niste camere de filmat in jur si regizori in scaunele de panza, si clientii sa-si dea jos barbile si perucile, la un moment dat.

Unii spun ca e bine, totusi, ca mai exista cateva astfel de restaurante si localuri din alta lume in oras. In fond, au si ei clientii lor, dupa cum se vede… (GB – decembrie 2018)

Calea Victoriei pe la teatrele Majestic si Constantin Tanase, cu hotelul Ramada Majestic si la Cercul Militar National, cu Casa Armatei