Restocracy

Casa di David e unul dintre cele mai frumoase restaurante din Parcul Herastrau, si chiar din tot Bucurestiul. Din acest punct de vedere, toate lucrurile sunt bine facute, si asa au fost de cand il stiu. Terasa din spate, mai ales, de pe malul lacului, e si ea una dintre cele mai frumoase din oras. Se vede ca nu au facut economie la nimic, au cautat lucruri de calitate, de la mobilier la vesela. Imi inchipui ca directorii de la Ikea nu trec prea des pe la Casa di David, din imbold de reciprocitate.

Meniul e din bucataria internationala, eclectic, cu destul de multe feluri, inclusiv pizza, ceea ce ar face ca unele nasuri sa se strambe, insa mie mi se pare ca asta e mai degraba bine decat rau. Surpriza a fost, mai degraba, ca nu am primit amuse-bouche, ceea ce se intampla rar la un restaurant sofisticat.

Mancarea a fost buna la Casa di David, asa cum o si stiam. La fel ca si cu cele ce tin de amenajare si de ambianta, am remarcat calitatea produselor si a ingredientelor, e clar ca se straduiesc sa ia ce e mai bun de pe piata, chiar daca sunt mai scumpe.

Pastele, in special, au fost foarte bune, cu sos putin, atat cat trebuie, si cu trufe. Pestele, de asemenea, foarte proaspat si bun la mine, necesar a mai fi fost lasat inca putin la facut, dupa gustul invitatului meu. Imi aduc aminte ca si vita a fost buna, am mancat un antricot bun si bine dozat cu grasime cu cateva zile mai inainte. Focaccia, in schimb, a fost surprinzator de banala.

In privint sosurilor, cheful de la Casa di David are propria lui teorie. Si eu o am pe a mea. Cele doua teorii amintite mai sus sunt destul de diferite. Eu, de pilda, nu as pune sos pe spanac, mai ales cand e de cea mai buna calitate, chiar si cand e fiert sau tinut la aburi mai mult decat trebuie. Sau, poate, tocmai de aceea. Iar in privinta sosurilor-spuma, isi asuma un risc. Daca nu stie cat de multi oameni evita asa ceva, chiar daca sunt bune la gust, poate ii spune cineva, dupa ce citeste aici, pe Restocracy.

Serviciul are si el o particularitate la Casa di David, s-a scris mult despre el, am facut-o si eu. Au multi chelneri, sfatuiti sa fie tot timpul atenti, ceea ce si fac. Iti iau farfuria di fata can trebuie sa o ia, o pun atunci cand trebuie sa o puna. Daca le spui sa-ti puna apa, iti pun apa, daca le spui sa nu-ti mai puna apa, nu-ti mai pun apa. Daca le-ai spune sa se duca pana la malul lacului, sa ia niste nisip si sa ti-l presare pe antricot, s-ar duce si ti l-ar presara pe antricot. Apoi te-ar intreba daca e suficient sau daca doresti sa-ti mai presare putin.

Am vazut multi chelneri absenti la viata mea, care nu au nici cel mai slab reflex al client service-ului si al contactului social, in general. Insa mai rar vezi ca toti dintr-un local sunt astfel, ceea ce te face sa te intrebi dca nu cumva cel care i-a angajat i-a selectat intentionat astfel. Un singur chelner de la Casa di David era mai uman, parea chiar interesat de cum ti se pare mancarea si cum te simti la ei, iti venea sa schimbi cateva cuvinte cu el, sau chiar sa faci o gluma, la un moment dat. Ceilalti erau atat de absenti si de abaturi si de tristi, de parca tocmai li se comunicasera ca au fost depistati cu cancer, in bloc.

Asa a fost mereu la Casa di David, de cate ori am fost eu acolo, tot asta mi-au spus si cei cu care mai vorbeam despre acest restaurant. Se pare ca acolo, la Casa di David, la angajarea chelnerilor empatia cu clientul e criteriu eliminatoriu, si la cel mai firav zambet esti scos din interviu. Dar asta putin conteaza, la urma urmei, restaurantul acesta merge foarte bine si fara zambete…

In ciuda zvonurilor, preturile de la Casa di David nu par sa fie cele mai mari din Herastrau si din Bucuresti. Antreurile au preturi mai mari decat te-ai astepta, intr-adevar, insa felurile principale costa doar cu putin mai mult decat antreurile, asa ca, pe ansamblu, poti avea o masa buna in doi cu 500 de lei, ceea ce e rezonabil la un restaurant bun, mai ales pe malul lacului.

Casa di David e, asadar, unul dintre restaurantele importante ale Bucurestiului, isi va avea locul in Lista Restocracy multi ani de acum inainte, fara indoiala. (GB – martie 2017)