Locanta Jaristea, martie 2017

O cina privata cu doamna Nicolau la Locanta Jaristea e o experienta care se tine minte.

Dintre toate restaurantele pe care le-am evaluat pana acum, cu Jaristea (Locanta Jaristea, pe numele ei din acte) mi-a fost cel mai greu, trebuie sa recunosc. Pe de o parte, am fost cu Noro si cu familia lui la Jaristea si am mancat bine, in general, insa niciunul dintre noi nu-si mai amintea a doua zi ce fusese pe masa. Pe de alta parte, insa, la putin timp dupa aceea, doamna Aurora Nicolau (Kera Calita), patroana „stabilimentului gastronomic artistico-literar, locanta „Jaristea””, cum se prezinta ei, m-a invitat la o romantica cina privata, impreuna cu doi prieteni comuni. Am mancat atat de bine (si atat de mult, pe cale de consecinta, fiindca sunt lacom cand dau de mancare buna), incat ziua a ramas in lista evenimentelor gastronomice despre care imi aduc aminte aproape fiecare fel de mancare si simt din nou mirosul si gustul lui la fiecare aducere aminte.

Sunt mai multe restaurante mari in Bucuresti in care am trecut prin asemanatoare experiente. Cand am facut Restocracy le-am avut tot timpul in minte, am tinut seama de ele si am scris si in sectiunea de explicatii si justificari (Restocracy: ce, cine, cum), aici pe site, ca la un restaurant e bine de stiut nu numai cum e mancarea de zi cu zi, ci si cum este cand patronul sau bucatarul isi pun in minte sa te impresioneze. Daca e o diferenta, macar afli ca sunt bucatari si oameni acolo care sunt mult mai buni decat par la prima vedere si ca, daca vrei o mancare sau un eveniment gastronomic de exceptie, poti sa le primesti, la o adica. Nu discut acum daca si cat trebuie sa platesti in plus, sau ce sa dai in schimb.

Asadar, cane se intampla asta, ca evaluator responsabil ma straduiesc sa fac o medie intre cele doua experiente, si notele de la mancare de acolo vin. E greu de spus daca asa e mai bine sau mai onest, dar macar am scris asta sa se stie.

Locanta Jaristea e in partea aceea de Bucuresti de vreo 25 de ani. E orasul vechi, cu istorie si poezie, cu mai biserici si cu Patriarhia, cu scolile preotesti, cu copii care se joaca in strada, cu case si cu blocuri vechi, dar si cu cele noi, la cativa pasi. Mi-a fost intotdeauna greu sa ghicesc ce a fost inainte de Locanta Jaristea in cladirea aceea ciudata, intinsa dar lipsita de un etaj, macar, intr-o lipsa de logica imobiliara chiar si pentru vremurile de dinaintea celor de azi. Mi-am tot spus, de fiecare data, sa o intreb pe Kera Calita despre asta cand o intalnesc, insa mereu am uitat, tot luandu-ne cu cele de-ale gurii.

Interiorul Locantei e acum cunoscut multor bucuresteni, daca nu chiar de la ochii lor, atunci sigur din niste poze. Pentru ca se fac multe acolo, cred ca mesenii tin mai des in mana aparatul de fotografiat decat furculita la Jaristea. Celor mai multi le place (si eu ma numar printre ei), strainilor, in special.

Serviciul de la Jaristea e, iarasi, un lucru nu usor de descris, mai ales ca aici subiectivitatea cantareste incomparabil mai greu decat atunci cand masori gustul, mirosul si aspectul mancarii, de pilda. Un om ca mine, cu reflexul detaliului din interactiunea sociala (a nu se uita care e meseria mea), e circumspect cu chelnerii „de meserie”, mai ales cei formati pe vremea comunistilor. Pe de alta parte, insa, chelnerii-copii de la alte restaurante cred ca ar parea ciudati intr-un stabiliment cum e Jaristea, ma gandesc eu. Nu stiu ce sa spun, nu prea-i simpatizez pe chelnerii de la Jaristea si le-am dat o nota mai mica, fara sa-mi fi facut absolut nimic rau… 🙁

Am vazut ca lui Daniel, cel care se uita in meniurile restaurantelor, face adunarile si impartirile ca sa putem pune pe site pretul mediu al unui meniu, i-a iesit 133. Cred ca cifra ar trebui sa fie putintel mai mare, poate nu cu mult, cine stie ce i-a scapat sau cum a calculat, mai ales ca la Jaristea cele mai multe mese sunt „la comun”, cu mancarea la mijloc si impartita intre toti cei din jurul ei.

Nu scriu aici despre spectacolele din fiecare noaptea de la Jaristea, care i-au facut mai multa faima chiar decat mancarea. Cateva fete (se citeste fetze) subtiri, mai simandicosi, stramba din nas. Celor mai multi le plac, si sunt si eu printre ei. Strainii se dau in vant dupa ele, si asta umple Locanta Jaristea seara de seara, de zeci de ani.

Locanta Jaristea e, asadar, unul dintre restaurantele mari ale Bucurestiului, cu un loc in Lista Restocracy, asa cum si merita, unul dintre cele foarte putine cu mancare romaneasca boiereasca dintre cele foarte multele „traditionale romanesti”. (GB – martie 2017)

Save

Save

Save

Save

Save

Locanta gastronomico-literara Jaristea

Cei ce mai au inca amintirea Arnotenilor lui Mateiu Caragiale isi indrepta astazi pasii spre Jaristea locanta, in umbra manastirii Antim Ivrianul.

Aici mancarurile Fanarului si retepturile Balkaniei, trecute prin furcile frantuzesti isi astepta clientii de toata mana, boieri in functii la divan sau scapatati si iesiti de la beciu mai an, poporeni cu stare au fara, unde plata se face la fel, dupa putinta pungilor sparte de revolutii si campanii.

Serbarile noptii incep cu viori, tambale sau armonici si se termina tarziu in noapte dupa ce artisti adusi de pe marile scene ale capitalei si-au incheiat prestatia, cantareti de opera, sansonetisti, tarafuri si dansatori de cabaret.

Si totul se afla sub mana de fier in manuse de catifea parfumata a stapanei, dumneaiei Kera Calita. In noptile cu luna, se aud prin patosul jocului actoricesc sustinut cu pasiune de insasi domnia sa faptele voievozilor, plansul domnitelor sau nevointele sfiintilor romani.

Povestea Jaristei la raspantia vremurilor (table din istoria Bucurestilor)

Primii istorici ai urbei nu pomenesc nimic despre mahalaua dintre Patriarhie si manastirea Antim, nici Iosif Genilie, nici Alexandru Pelimon. Abia Alexandru Papazoglu publica si un plan al orasului (mult dupa primul plan al maiorului Barroczyn), dar mult mai cunoscut si vorbeste despre Calea Craiovei. Se stie insa din legendele transmise din veac in veac de Hanul lui kir Nicola; descarcau aici rachierii si podgorenii butiile pline aduse sub pulpana noptii, ocolind aciza agiei de la bariera, la biserica Barbatescu vechi, de altfel, cea mai veche biserica din oras ramasa in picioare, unde slujbele se tin si in zilele de azi.

Fundatiile hanului s-au gasit la sapaturile din urma pentru noi cladiri, se pare ca vechiul han si-a dat sfarsitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey , spre nimicirea locului de adapost pentru licorile necredinciosilor.

Aici aduceau parlagii abatorului ascunse in pantalonii stransi pe glezne ficati, rinichi, momite, inimi din septelul dus la sacrificiu. La mese se intindeau largi tablale cu ce frigea gratarul si galeti pline cu ghiata unde vinul prost isi schimba incet culoarea, vin dupa punga saraca a clientilor, veselie cat se poate, parca inviasera vremurile vechi ale gradinei Suzana pe 11 Iunie, astazi disparuta sub un fatos blohhaus de secol XXI.

Un mic stabiliment, ramas in furia demolarilor, a rezistat tuturor vitregiilor, batranii cartierului ii spuneau Carciuma lu Getuta, pe firma insa scria „Restaorantul Jaristea”, aceasta femeie trupesa, trecuta de prima tinerete, tragea putin un picior precum un adevarat doctor Schlepfuss balcanic, avea in galantar de dimineata 2-3 sticle de vin si 1-2 sticle de tuica, bauturi falsificate din industria corporatista. Veneau atotstiitorii batrani ai cartierului, se cinsteau si cand stocul lichid se termina, Getuta, tarandu-si imperceptibil piciorul, inchidea carciuma si pleca acasa.

Dupa numele de botez se numeste Aurora Leventis, dupa casatorie Nicolau, insa dupa numele de scena este Kera Calita ot Jaristea. Kera Calita a studiat la Liceul Sincai, apoi a studiat biblioteconomie, iar dupa Revolutie a deschis o carciuma, care traieste si azi, dupa 27 de ani. Toti invitatii de seama din politichia si cultura lumii, care au vizitat Romania au trecut si pe la umila ei carciuma, intitulata Locanta Jaristea.

Restocracy: Ce schimbari majore credeti ca vor fi pe piata restaurantelor din Bucuresti in urmatorii 5 sau 10 ani? Vor aparea concepte noi de localuri publice, categorii noi de mancaruri, servicii?

Kera Calita: Schimbarile majore in restaurante se simt si se vad limpede, a aparut un gen de carciuma „cantina romaneasca” in locatii precum palate si case vechi fara pretentii in gastronomie si servicii.

Restocracy: Cum credeti ca va influenta tehnologia businessurile de restaurante in urmatorii 5 sau 10 ani?

Kera Calita: Fara tehnologie de inalta tinuta in zilele de azi nu poti functiona. Ai nevoie ca de aer de un convectomat, de roboti, de masini de vidat, de impachetat, congelatoare de performanta si  celelalte ustensile care apar de fiecare data mai avansate.

Restocracy: In ce directie credeti ca va evolua ambianta din restaurante in urmatorii 5 sau 10 ani: dimensiunile localurilor, amenajarile, decorurile, mobilierul si aranjarea meselor etc.?

Kera Calita: Fiecare restaurant trebuie sa aiba un punct de atractie, un punct de rezistenta fara comparatie cu altul; ori ai o gradina de vara cu fantana arteziana fara seaman, ori iti localizezi restaurantul intr-un palat, intr-un conac celebru, ori intr-o padure unde ai si lac si pasari cantatoare, ori ai un mobilier si orfevarii de la carciumile din jurul anului 1900 din care mananca clientii sau lucrezi la un spectacol sau cabaret unde se produc artisti de toate genurile, iar despre felurile de mancare si soiurile de vinuri ele arata mintea stapanului si peste toate acestea trebuie sa ai un bucatar cu scoala multa si grea, cu nume sonor.

Restocracy: Ce restaurante vor disparea in urmatorii ani, care vor fi cele care vor ramane si se vor dezvolta?

Kera Calita: In urmatorii ani vor disparea restaurantele care sunt comune si n-au poveste, in schimb vor ramane scrise in istoria orasului doar cele in care locantierul isi iubeste „birtul sau bodega” mai mult decat viata lui si nu se gandeste doar la castig.

Restocracy: Ce produse sunt cel mai greu de gasit in Bucuresti? Ce ati vrea sa fie mai usor de gasit? Cum credeti ca vor evolua lucrurile pe piata furnizorilor in urmatorii ani?

Kera Calita: Una  din indeletnicirile de seama a bucatariei este aprovizionarea, cel care face comenzile furnizorilor trebuie sa cunoasca pana si anatomia animalelor si sa stie precis analiza tehnica a meniurilor.

Restocracy: Ce restaurante credeti ca fac cel mai rau pietei gastronomiei publice din Romania? Cine face concurenta neloiala pe piata restaurantelor din Bucuresti?

Kera Calita: Concurenta neloiala si cei ce fac rau pietei gastronomice publice sunt perfect legati de educatia publicului platitor. Cati din bucuresteni sunt gourmée?

Restocracy: Cand se vorbeste despre restaurantele din Bucuresti, cele mai multe reprosuri sunt aduse nu mancarii, nu ambiantei, nici preturilor, ci serviciilor. De ce credeti ca se intampla asta? Care credeti ca ar fi serviciul ideal asteptat de catre clientela dumneavoastra? Cum credeti ca va evolua serviciul in restaurantele din Bucuresti in urmatorii 5 sau 10 ani?

Kera Calita: Atata timp cat nu mai exista inalte scoli de ospatari, chelneri, bucatari, mai ales ca au trecut 45 de ani de comunism si 27 de ani de tranzitie in care bucataria era saracacioasa, economica si profesorii erau fara cultura, azi se vad consecintele. Ganditi-va ca pe vremea aceea si bucatarul si chelnerul erau stapanii  restaurantului, furau clientii si-i umileau fara pareri de rau. Asa era moda!

Restocracy: Ce tara apreciati cel mai mult din punctul de vedere al pietei restaurantelor, si cu care ati vrea sa semene mai mult restaurantele din Romania?

Kera Calita: Gastronomia a inceput in Franta si a fost model pentru toti ceilalti, dar restaurantele din Romania seamana cu toate restaurantele tarilor din Balcani, in port, canturi, obiceiuri si bucatarie.

Restocracy: Care este strategia restaurantului pe care il conduceti pentru urmatorii 2/3 ani?

Kera Calita: Strategia mea este una singura; sa nu schimb nimic din ce am facut mai bine de un sfert de veac.

Restocracy: Cu ce se diferentiaza restaurantul/lantul de restaurante pe care-l conduceti fata de competitia dumneavoastra? Va ganditi si la alte elemente de diferentiere pe care doriti sa le implementati in viitor? Ne puteti dezvalui unul dintre ele?

Kera Calita: Locanta mea Jaristea a fost inventata de o cucoana, stapanita, cu mana de fier in manusa de catifea, parfumata timp de 27 de ani, incalcand toate regulile unei carciumi materialist-dialectice si a transformat notiunea de carciuma in teatru culinar si „soirea gastronomico-cultural-artistica”.

Eu – Calita ot Jatistea – pe viitor doresc sa inalt un etaj in care sa expun orfevariile carciumilor de demult.

Restocracy: Care sunt masurile pe care le intreprindeti pentru a atrage si retine oameni competenti in cadrul companiei pe care o conduceti? Cat la suta din cifra de afaceri investiti in dezvoltarea oamenilor pe care-i conduceti?

Kera Calita: Toate masurile pe care le planific nu se potrivesc cu cele din salon si bucatarie, apare neprevazutul intotdeauna si trebuie sa le tin piept cu diplomatie. Un stapan de carciuma trebuie sa aiba in minte si-n inima si sa se prefaca in: pictor, muzician, sluga, dansator, critic gastronomic si inainte de toate un amfitrion culinae prefectus.