Am fost de trei ori anul acesta la Da Giulio: o data singur, alta data cu un prieten, tot roman, si ultima data cu presedintele Accademia Italiana della Cucina.
De cand m-am decis sa organizez competitia Topul Mancarurilor, ca sa vedem care sunt cele mai bune feluri de mancare din Bucuresti, reprezentative pentru cateva dintre bucatariile mari ale lumii, printre care si pastele si risotto, desigur, am inceput sa ies la masa si sa vorbesc cu din ce in ce mai multi italieni, ca sa invat de la ei si, desigur, sa-i invit sa faca parte din juriu pe cei mai intelepti.
Ce am aflat si concluziile la care am ajuns au fost o surpriza pentru mine, insa mi-au fost reconfirmate din multe alte surse, de la alti romani si straini care sunt apropiati de italieni, de comunitatile si de obiceiurile lor sociale si de consum.
Voi detalia subiectul intr-un articol separat, dar pot sintetiza aici concluzia – intarita si de catre alti ne-italieni, fie ei romani sau straini: cand ii intrebi pe italieni ce si unde se mananca mai bine italieneste in oras, toti, aproape fara exceptie, iti vorbesc despre niste restaurante mici, gen osteria sau trattoria, adesea familiale si periferice, indepartate de centru. Si nu numai ca cele cateva restaurante cu bucatarie italiana fina nu ajung sa fie aproape niciodata mentionate, dar cand le aduci tu in discutie, iti sun ca acelea nu sunt „una vera cucina italiana”! Si raspunsurile sunt aproape identice de la toti italienii cu care am discutat, de la cei cu pozitiile cele mai importante in mediile de business, diplomatice sau culturale, pana la cei cu lefuri mici si cu joburi pasagere.
Paranteza lunga a fost facuta ca sa spun ca numele Da Giulio a aparut cel mai des in discutiile mele cu italienii, atunci cand vorbeam despre cea mai buna mancare italieneasca din Bucuresti.
Insemnarile mele despre Da Giulio au fost cam asa: un restaurant de cartier in Dudesti, ambianta provinciala, amenajare simpla. Deschis si tinut de un italian (Giulio, presupun), cu o nevasta romanca, lucreaza amandoi si in bucatarie si in administrarea afacerii.
Serviciul a fost bun, personal, deschis, cu mai multe chelnerite decat chelneri; preturile rezonabile; clienti destui, rotatie mare, aproape toti veniti ca sa manance rapid, multi care vorbeau italiana. De toate conditiile si in toate configuratiile sociale: singuri, in cuplu, in grup, cu familie, cu copii, cu mai multe generatii etc.
Meniul e imens la Da Giulio, si nu numai cu toate felurile lor din bucataria clasica italiana, traditionala, de la cel mai de sus nord si pana la sudul de jos, trecand prin toate provinciile, ci si cu feluri din bucataria romaneasca!!!
Am mancat mult si multe la Da Giulio. Cand am mers singur, sau cu prietenul meu nascut si crescut in apropierea Carpatilor, am luat mai mult la intamplare. La ultima vizita, l-am lasat pe italianul erudit in ale gastronomiei italiene sa aleaga, desigur, si mi s-a parut ceva mai buna mancarea, intr-adevar. Plus ca, afland toata istoria si teoria fiecarui fel in parte, parca mi se parea si mai buna dupa aceea. Psihologii stiu de ce…
Dilemele si problemele legate de sistemul de evaluare si de notare sunt mari in acest caz, al bucatariei italiene, dar sunt cam la fel si in cazul celorlalte bucatarii nationale mari, care au doua „ramuri”: bucataria traditionala si cea fina. Sa le pun ca sectiuni separate in sistem, adica o categorie pentru bucataria italiana clasica si alta, pe acelasi nivel, pentru bucataria italiana fina poate sa fie o solutie, insa va trebui sa fac la fel si pentru altele, si cititorul se va incurca in acest sistem prea ramificat, fara indoiala.
Daca e sa raman consecvent si sa fac evaluarile doar dupa sistemul meu propriu de referinta, atunci mancarea fina ia nota maxima, 10, iar cea mai buna din cea traditionala, din oricare bucatarie, comparata cu cea fina dupa gusturile si criteriile mele, ar lua cel mult 9.
Deocamdata voi ramane pe acest sistem pe Restocracy, cu o singura categaorie pentru o bucatarie nationala, fie ea fina sau traditionala. Daca voi ajunge la concluzia ca e mai bine pentru cititorii mei sa fac altfel, voi anunta din timp. Si multumesc dinainte celor care vor scrie aici sau imi vor trimite comentarii, sugestii sau orice altceva ar putea sa ne faca sa avem un sistem mai bun si mai credibil de evaluare si d eclasificare pe Restocracy! (GB – decembrie 2017)
