Trattoria Verdi, iunie 2017
www.trattoriaverdi.rowww.facebook.com/TrattoriaVerdiAviatorilor
0212.225.098; 0731.333.411
Pe elegantul si bogatul bulevard Aviatorilor nu sunt doar stomacuri fine…
Stiu ca au fost mai multe Trattoria Verdi in Bucuresti, si chiar pe site-ul lor scie ca toate locatiile sunt deschise zilnic de la pana la, dar se pare ca au pastrat-o doar pe cea de pe bulevardul Aviatorilor, cu numele Trattoria Verdi Pizzerie, ” The Best Italian Cuisin – Cucina Italiana” (sic!).
Pe Aviatorilor, Trattoria Verdi e intre Statuia Aviatorilor si Piata Charles de Gaulle, intr-o casa veche, frumoasa, la parter si cu o terasa deasupra. Totusi, marchiza aceea din fata, spre bulevard, pare sa fi fost construita recent, complet separata, nu cred ca facea parte din bloculetul acela vechi, iar terasa e pur si simplu acoperisul marchizei.
Tin minte ca toate celelalte trattoria ale lor erau amenajat in acelasi stil, clasic, cu foarte mult lemn de culoare inchisa, cu decoruri care duc catre sfarsitul secolului al XIX-lea, probabil ca sa faca legatura directa cu marele compozitor de opera. Arata destul de bine, mai ales in ambianta frumosului si bogatului cartier bucurestean. Terasa descoperita e sus, pe marchiza, dupa cum am spus, insa au pus si pe trotuar cateva mese.
Trattoria Verdi e un restaurant, chiar o trattoria, de fapt, cu bucatarie italiana clasica, populara, a italianului de rand, mancaruri relativ simple si usor de facut, cu ingrediente si retete de baza, un fel de bucatarie de zi cu zi, ce isi fac oamenii si acasa. Meniul e imens, gasasti acolo tot ce se poate face din cele cateva produse si ingrediante de baza, dupa cum am spus. Numai salate, de pilda, am numarat pe putin 30 in meniu, ceea ce arata destul de clar la ce viteza si cu cata grija sunt facute.
Totusi, cele trei feluri pe care le-am luat eu, au fost destul de bune: o supa crema de pui cu multa branza in ea, un piept de pui cu sos gorgonzola si tagliatelle inecate in sos, asa cum ti se dau cam in toate trattoriile si restaurantele cu specific italian din Bucuresti.
Preturile sunt in piata, sunt normale, mai ales ca portiile nu sunt mici. Serviciul e cam lent la Trattoria Verdi, desi au multi chelneri. Cei mai multi sunt niste baieti care nu par sa aiba vreo legatura cu domeniul acesta al ospitalitatii, cred ca ii si enerveaza ca sunt obligati sa faca ceea ce fac, dar probabil ca nu au cum sa-si gaseasca alt job mai bun. Sunt distanti, preocupati de ale lor, se uita in alta parte cand trec pe langa tine si chiar atunci cand iti aduc ceva la masa. Cunosc perfect profilul, mai ales ca jobul meu dintotdeauna a fost acesta, de a evalua oamenii si de a sti care unde se potriveste.
Clienti erau destui, si mereu vad lume acolo, trec des prin fata, biroul meu fiind la doi pasi. Sunt destui carora le place mancarea populara, grosiera, grea, mai ales daca e multa. Sigur, are si aceasta rostul ei, si daca e facuta din produse adevarate, de la tara, si nu din mutanti de la supermarket, poate sa fie chiar foarte buna, chiar si cand e facuta cu retete foarte simple, elementare. Dar bulevardul Aviatorilor are de toate, cate un restaurant pentru fiecare tip de client. Si de carte de credit, evident… (GB – iunie 2017)
Trattoria Verdi, iunie 2017 - Bd. Aviatorilor, nr. 19 (Statuia Aviatorilor)