Restocracy

A fost o mare (și plăcută!) surpriză să-l reîntâlnesc pe Ahmad Hammadi, un bucătar sirian despre care am scris de mai multe ori, și cu drag de fiecare dată. Demult era șa Șiș Kebab, apoi mai mulți ani la Damascus Palace, cei din fața Stadionului Național. Am avut câteva cine memorabile acolo, unele descrise și pozate chiar aici, pe Restocracy.

Apoi s-a hotărât să-și deschidă propriul restaurant. A găsit casa de pe Clucerului în care a fost Esperance, apoi Bella Toscana, și a început în urmă cu câteva luni, chiar în pandemie. I-a spus Amy Cafe & Lounge, dar acum s-a decis să-i spună Ahmad, fiindcă multă lume îl cunoaște și ar fi păcat să nu profite de valoarea brandului.

Nu sunt arabii specialiști în decorațiuni interioare, se știe. Iar pentru Ahmad Hammadi se pare că a fost chiar ultima grijă. Așa cum e în tot Orientul, de fapt, fie el cel Apropiat sau îndepărtat: arabii, asiaticii nu-și bat capul prea tare cu arhitectura și ambianța, ei pun toți banii pe care-i au în bucătărie, în cămară, îi dau furnizorilor ca să le aducă produse bune, să poată face mâncare bună.

Așadar, restaurantul și terasa arată așa cum sunt multe alte restaurante arăbești, libaneze și persane în București și peste tot. În plus ar fi aici un mic bazar cu produse orientale. De fumat, în primul rând, însă și alte mărunțele și cosmetice arăbești, despre care cred că ar merită să fie încercate măcar o dată în viață.

Nu mai scriu despre mâncare, că se știe. Nu e Ahmad Hammadi un creator de nouă bucătărie, dar e un chef foarte serios, muncitor, onest, care face bine lucrurile pe care le-a învățat și pe care arabii lui le fac exact la fel de sute, poate chiar mii de ani. Serviciul a fost bun, restaurantul pe jumătate plin la prânz, prețurile rezonabile. Plus un du-te-vino de curieri cu toate brandurile pe cutiile lor mari de păstrat mâncarea caldă, care preluau comenzi de livrare.

Da, Ahmad/ Amy Cafe & Lounge e un restaurant arăbesc tradițional din toate punctele de vedere, ospitalier, cu mâncare bună, cu un Ahmad Hammadi dedicat și neobosit. Pe o stradă Clucerului din ce în ce mai orientală: Piccolo Mondo într-un capăt, Beirut la mijloc, și acum Ahmad în celălalt capăt… 😊 (George Butunoiu – septembrie 2021)