Gargantua KSLF

Gargantua KSLF – Cred ca ar merita un chef mai talentat

Am revenit la Gargantua KSLF fara tragere de inima, pentru ca ultima data au fost extrem de lenti, am avut divergente majore de opinii cu chelnerii si nici mancarea nu mi s-a parut cine stie ce. Acum a fost o diferenta majora la serviciu, mi-a placut de chelneri, au fost atenti si politicosi, ba chiar ne-au intrebat daca sa ne duca hainele la garderoba – ceva nemaivazut in restaurantele bucurestene.

La Gargantua KSLF am stat in salon de data aceasta, foarte frumos amenajat. In rest, parca si mai lenti decat data trecuta, am asteptat mancarea aproape un ceas, ceea ce pentru un pranz e greu de acceptat, fiindca oamenii mai si lucreaza in timpul zilei, nu stau cate doua ceasuri la restaurant. Mancarea obisnuita, desi in meniu e prezentata frumos si ai crede ca primesti ceva deosebit in farfurie. Noi am luat spanac, piure, lup de mare, rata, sos de portocale, legume, orez – toate bunicele, frumos asezate pe farfurie; corecte, s-ar putea spune, insa fara talnt facute.

Oamenii acestia de la Gargantua KSLF s-au straduit sa faca un lucru bun, au amenajat frumos restaurantul, au avansat destul de mult si cu serviciile, chelnerii se straduiesc si ei sa faca ce trebuie, si chiar reusesc destul de bine. Doar cheful pare sa fi ramas putin in urma cu talentul si cu imaginatia, cred ca Gargantua KSLF ar merita ceva mai mult decat atat. Oricum, sunt un restaurant bun si serios, pe ansamblu, o optiune buna pentru cei care locuiesc sau lucreaza la Piata Victoriei. (GB – ianuarie 2019)

Mergeti doua luni la rand la Gargantua KSLF, in fiecare zi

E clar, cei cu restaurantele Gargantua (eu stiu trei: Gargantua Park, Gargantual d’Oro si acesta, Gargantua KSLF), oamenii aceia, deci, isi recruteaza personalul de sala intr-un anumit fel, si acest fel e chiar pe dos fata de cum l-am face eu si cei cu care am fost acolo.

I-am vazut de departe, de pe trotuar, inca nu intrasem in frumoasa terasa. Stateau in usa care dadea spre salonul interior si sporovaiau de-ale lor, aparent foarte adanciti in subiect. Unul statea intr-o rana, cu umarul sprijinit de usa si cu bratele incrucisate. Pe vreo doua mese, soarele tinea la cald resturile de mancare de la clientii plecati.

Am intrat. S-au uitat cu coada ochiului, dupa care si-au continuat discutia, asteptand, probabil, sa mai castige putin timp de sporovait pana ne asezam noi la o masa. Dar le-am stricat planurile… M-am dus pana aproape si m-am asezat in fata lor, ostentativ. Au tacut brusc, uitandu-se mirati la mine, gandindu-se, poate, ca sunt de la sanepid sau de la vreo aprovizionare, ceva, fiindca toti clientii care veneau se asezau singuri la masa, fara sa-i deranjeze. Unul dintre ei a plecat. Cel care statea intr-o rana s-a inderptat de sale, insa tot cu mainile incrucisate a ramas sa vorbeasca cu noi. Si, desigur, ca orice alt chelner din Bucuresti care se respecta, m-a somat cu un “Spuneti!”, scurt si apasat. “Ce doriti sa spun?” Aici nu a mai stiut el ce sa spuna si se holba din ce in ce mai intrigat la mine…

Evident, nu avea chef de vorba. Ne-a pus meniurile in fata si s-a carat instantaneu, ca nu cumva sa-l intrebam ceva. Dar l-am intrebat, cu toata impotrivirea lui si cu recomandarea insistenta sa citim singuri in meniul de la Gargantua KSLF si sa nu-l mai deranjam. A castigat el pana la urma.

Am asteptat…  (citeste tot)

Strada Monetariei din Bucuresti, intre Ion Mihalache si Kiselev, cu restaurantul Gargantua KSLF si Clubul Taranului (MTR)…