Gargantua d’Oro (Pantagruel), martie 2017

Doar nu o sa stau sa va povestesc un meniu intreg, de 70 de feluri…

Dialog cu chelnerul la Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta): „Ce e cel mai bun de mancare aici, la Gargantua?” „Uitati-va in meniu!” „Da, pot sa ma uit, insa acolo nu scrie care e cel mai bun fel de aici.” „Doar nu o sa stau eu acuma sa va povestesc un meniu intreg, de 70 de feluri…” … dupa care a intors spatele si a plecat!

Nu e prima oara cand am astfel de conversatii cu chelnerii de la Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta). Nu stiu daca o fi fost acelasi chelner, sau altul. E drept, eu nu umblu frumos imbracat cand merg in oras, la restaurant sau prin alte parti, de cate ori pot imi pun un trening, pantaloni scurti, sandale sau ce se mai nimereste, ca sa-mi fie cat mai comod. Si sunt taxat pentru asta! Chelnerii ma studiaza cateva secunde, ma masoara, ma evalueaza si fac un calcul rapid cam cu cat ar trebui sa se deranjeze cu mine. In marea majoritate a cazurilor, ies foarte prost din aceasta evaluare, asa ca dialoguri ca acesta de mai sus sunt dese…

Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta) e un restaurant foarte frumos, chiar la marginea peticului verde care se numeste Parcul George Calinescu, intre Beller si Calea Dorobantilor, chiar langa Piata Dorobantilor.

Au mai fost restaurante acolo, unul Market 8, parca, si cred ca a mai fost ceva si inainte sau dupa acesta. De cativa ani e Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), preluand in mare parte amenajarea si decorurile celor de inainte.

Si nici nu era nevoie de vreo schimbare, fiindca au fost bine facute si amenajate de la inceput, cu scopul de a fi restaurante scumpe, de lux, ceea ce le-a si iesit o perioada, la inceput. Terasa, in special, e foarte frumoasa, pe doua laturi ale casei si cu vedere spre parc, si cred ca aceasta e atractia principala a lui Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta). E inchisa ermetic si cred ca se poate sta acolo si iarna. Salile sunt destul de mici si nu au ferestre catre strada, din cate imi aduc aminte, asa ca mai rar vezi pe cate cineva inauntru. Muzica a fost stridenta pentru noi, insa altora le place asa, sunt convins, asa ca nu conteaza.

Meniul e destul de lung la Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), e din bucataria internationala, cu de toate. Mancarea a fost rezonabila, in general, nimic deosebit, as fi uitat complet ce am mancat acolo daca nu imi notam in carnetel.

Nu au amuse bouche si, pentru 49 de minute de asteptare a primului fel, asta inseamna ceva! Am ajuns pe la 13:15h la Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), si prima farfurie a aterizat la noi pe masa la 14:09. Evident ca eram nervos si cautam sa-i taxez pe cheneri, mai ales dupa faza de la inceput. Si as fi avut destule de spus, dar asi asa am scris prea multe despre ei…

Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta) e un restaurant frumos, deci (altfel nu ar fi ajuns in Lista Restocracy, doar pentru mancare), pus in una dintre cele mai frumoase locuri ale Bucurestiului, cu case vechi si frumoase, cu parcuri si copaci batrani. Mancarea e obisnuita, nimic pentru care sa vrei sa vii din alt colt al Bucurestiului. E un restaurant de proxinitate, mai degraba. (GB – martie 2017)

PS: interesant e ca am avut o experienta asemanatoare cu chelnerii in celalalt restaurant al lor (presupun ca e tot al lor!), Gargantua in The Park, de la Gradina Icoanei. Nu stiu daca se poate trage vreo concluzie de aici, insa merita semnalat!

Piata Dorobantilor din Bucuresti, cu restaurantele street-food Raionul de Peste, Steak Up si Noodle Bar by Tuk Tuk si strada Radu Beller, cu restaurantele White Horse si La Belle Epoque si cafeneaua High Heels…