Restocracy

A fost o surpriza sa gasesc o mancare ceva mai putin buna la Piccolo Mondo, de vreme ce acest restaurant e cunoscut tocmai prin constanta calitatii mancarii lui libaneze. In primul rand, ne-au dat lipie din punga, ca o carpa. Apoi, limba si creierul pe care le iau la Piccolo Mondo de ani si ani, aveau de aceasta data sosul doar din ulei, nu din lamaie si ulei, cum era odata si cum ar fi trebuit sa fie.

Serviciul cam industrial si impersonal, din cauza traficului mare. Personal numeros, unii deschisi si simpatici, altii nu. Au aer conditionat pe terasa, niste aparate mari, mobile, nu doar ventilatoare sau stropitori, ceea ce nu am prea am mai vazut in oras. Mesele de pe terasa mult prea apropiate. Daca nu as fi fost foarte atent, as fi riscat sa iau paharul de apa sau vreun servetel al vecinului de la alta masa. In rest, toate bune, asa cum le stim la batranul Piccolo Mondo de cand lumea…

Piccolo Mondo ramane, totusi, un nume de referinta pe marea piata a restaurantelor orientale din Bucuresti. Unii spun ca inca e cel mai bun, altii poate ca nu-l pun pe primul loc, insa din primele cateva nu cred ca i-ar scoate nimeni – cel putin deocamdata… (GB & KM – august 2018)

Exact la fel ca acum 20 de ani, ceea ce e mai degraba de bine…

Pentru cine nu e din Bucuresti, cand ii spui de un restaurant cu numele de Piccolo Mondo, cred ca la orice se gandeste, numai ca acesta ar fi un restaurant libanez nu.

Piccolo Mondo e unul dintre restaurantele cele mai vechi ale noului Bucuresti, de dupa 89. E in acelasi loc de cand il stiu eu, din 1993, pe Clucerului, foarte paroape de Piata 1 Mai. Au o cladire cu mai multe etaje, in care e si un hotel pe undeva, cred ca la etajele de mai sus.

Piccolo Mondo ocupa parterul si primul etaj, doua sali mari. Au o terasa deschisa, dar acoperita la parter, si una si la etaj, inchisa acum, dar cu ferestre detasabile, deasupra celei de jos.

Piccolo Mondo e amenajat dupa alte standarde decat cele cu care suntem obisnuiti acum, e oarecum din alt film si din alte vremuri, cu scaune tapisate rosii si verzi, in culori aprinse, banchete peste tot, la perete. Pe terasa au mese de lemn masiv, scaune la fel. Au fete de masa albe, cam uzate si cred ca schimbte nu chiar dupa fiecare client, insa atmosfera e OK in general, mai ales daca o comparam cu cea din alte restaurante arabesti sau orientale.

Toata lumea fumeaza la etaj si pe terasa inchisa, dar ei spun ca narghileaua e permisa, e exceptata de la regulile impuse de legea cu fumatul in spatii publice. Eu nu cred ca iota din asta, insa se stie bine cum se raporteaza arabii la lege…

Meniul e imens la Piccolo Mondo, si asa a fost de cand il stiu. Totusi, bucatarii lor reusesc de fiecare data sa faca mancare buna, orice le-ai cere, si surprinzator de rapid. Nu stiu cum fac, dar nici nu vreau sa-mi imaginez ce e in bucataria lor, la urma urmei.

Au multi chelneri la Piccolo Mondo, pe unii ii stiu acolo de foarte multi ani. Sunt imbracati caraghios, cu niste costume care vor sa le sugereze pe cele arabesti, dar nu resusesc decat sa fie penibile, mai ales pe fete. Nu au ei prea multa treaba cu standardele de comportament din restaurantele cu pretentii, striga unii la altii dintr-un capat in celalalt al restaurantului, de parca nu ar fi niciun client acolo. Dar clienti sunt destui, si cei mai multi arabi de-ai lor, cu familiile, de obicei.

Preturile de la Piccolo Mondo sunt ceva mai mari decat la alte restaurante libaneze si arabesti, lui Daniel i-au iesit 99 de lei pe meniu, in medie, insa cred ca trebuie sa fii pregatit cu mai mult cand mergi acolo, fiindca nu iei doar un aperitiv si in fel principal, de obicei, ci mai multe, asa cum se intampla de fiecare data in restaurantele de acest fel.

Piccolo Mondo ramane, oricum, un nume de referinta printre restaurantele libaneze din Bucuresti, cu mancare buna, terasa frumoasa vara, si chiar si inauntru, daca nu faci multe fite. Sunt sigur ca va fi acolo si peste alti 25 de ani, cu acelasi aranjament, cu aceiasi chelneri si cu acelasi patron arab la intrare, stapanul casei de marcat… (GB – aprilie 2017)